Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, a anunțat că va efectua mai multe transferuri, mulți jucători fiind aproape de a semna cu roș-albii. Câinii sunt pe locul 12, unul de baraj, în Liga 1 Betano, iar obiectivul tehnicianul e de a duce echipa în play-off. Duelul Rednic – Dorinel Munteanu are loc luni, de la ora 21:00.
„Chiajna a aratăt mult mai bine de la venirea lui Dorinel Munteanu, jucătorii lor au experiență. Am fost la ultimul meci al lor, cu Voluntari, și au stat foarte bine în teren o perioadă, chiar dacă au pierdut. Oricum, am plecat la pauză. Și ei sunt în situația noastră, poate chiar mai bine, deci noi avem doar victoria ca alternativă. Jucăm pe sintetic, am facut două antrenamente pe sintetic, cum e la Chiajna, și deja se resimt jucătorii. Avem trei inși cu probleme, Penedo, Salomao și Popa, bine sunt accidentări ușoare, o să-i menajez până luni, când e meciul”, a spus Rednic într-o conferință de presă.
Cine pleacă, cine vine
Antrenorul roș-albilor a explicat și mutările din lot: „Se tot vorbește de curățenie, de liste, dar sunt obligat ca după fiecare meci să fac o analiză,. Nici pentru ei nu e o situație păcută, e ca un fel de test la meciurile oficiale. Poate și de aia fac greseli. Sunt obligat să dau șanse, deci o să fie două-trei nume noi cu Chiajna”.
„O să vină și jucători noi. Și eu sunt nerăbdător ca ei să ajungă. Nu se lasă mai greu, vin că nu și-au găsit echipă, unii au ținut la preț, unora nu le-a convenit campionatul. Cred că m-am mișcat destul de bine, jucătorii respectivi sunt foarte aproape. Nu fac asta că dau afară pe unul sau pe altul, eu vreau să ne întărim. Ei trebuie să se acomodeze, chiar dacă spun că s-au pregătit cu un preparator personal, nu cred asta și le mai trebuie două-trei săptămâni de antrenament”, a mai anunțat acesta.
Messi, Pogba, Cristiano Ronaldo, cu oricine vorbesc sa vină la Dinamo. Messi, mai ales că e accidentat…joacă și fără o mână, dăm toate mingile pe el”, a încheiat antrenorul pe un ton amuzat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER