Rednic continuă curățenia la Dinamo: 6 fotbaliști, OUT în iarnă! Lista „Puriului” și pe cine e obligat să folosească în derby-ul cu FCSB

Mircea Rednic n-a terminat curațenia la Dinamo. După ce a dat afară deja patru fotbaliști, alți șase se pregătesc să părăsească trupa din Ștefan cel Mare în iarnă. După victoria de la Voluntari (1-0, obținută dintr-un penalty transformat în prelungiri de Salomao), „Puriul” a anunțat că perioada de grație s-a terminat și că cei care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor nu vor mai primi șanse să joace.

După disponibilizările lui Subotic, Mezague, Grozav și Delorge, DigiSport scrie că urmează Corbu, Olteanu, Popovici, Șerban, Axente și Popa. Mircea Rednic vrea să renunțe la ei în iarnă. Deocamdată, pe unii dintre ei, precum Sergiu Popovici și Daniel Popa, e obligat să-i utilizeze neavând alte soluții viabile la îndemână.

Popescu, Katsikas, Cooper, Sorescu și Salomao sunt fotbaliștii care au reșit, pentru moment, să-l mulțumească pe Mircea Rednic. Dinamo se pregătește de Marele Derby, cu FCSB, meci programat duminică, 11 noiembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională.

Înaintea derby-ului, cele două echipe se află în poziții contrastante în clasamentul din Liga 1 Betano. FCSB e pe locul doi, cu 27 de puncte, în timp ce „câinii” lui Rednic abia au ieșit din zona roșie a ierarhie, după succesul de la Voluntari. Dinamo ocupă locul 9, cu 16 puncte strânse în 14 etape de campionat.

Publicat: 07 11. 2018, 12:48
Actualizat: 07 11. 2018, 14:00