Rednic l-a adus și și-a pus speranțe în el, dar a dispărut complet: „Sunt șanse să nici nu mai apară!”. O nouă plecare din Ștefan cel Mare

Continuă curățenia la Dinamo. Mircea Rednic (56 de ani) s-a debarasat, pe rând, de jucătorii care l-au nemulțumit, pe lista sa fiind chiar și jucătorii pe care chiar el i-a adus, după revenirea în Ștefan cel Mare. A fost cazul lui Gregory Tade (32 de ani), va fi, se pare, și cazul lui Naser Aliji (25 de ani).

Sosit la începutul lunii noiembrie a anului trecut, Aliji n-a apucat să debuteze la Dinamo din cauza unei accidentări pe care a suferit-o. Albanezul își va trece și el numele pe lista celor de care Mircea Rednic s-a debarasat, chiar dacă a fost adus după ce „Puriul” a revenit în Ștefan cel Mare. Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al lui Dinamo, a anunțat că există posibilitatea ca Aliji să nu mai aibă șansa să debuteze în tricoul „câinilor”.

„Nu știu, probabilitatea foarte mare e să nu mai apară. Jucătorii care au venit în ultima perioadă au o clauză specială în contract și, dacă clubul nu e mulțumit de randamentul lor, vor pleca! Vorbim de cei noi veniți. Cei vechi, care au plecat, n-au plecat cu mâna goală!”, a spus Ionel Dănciulescu, sâmbătă seara, la DigiSport.

Naser Aliji a fost prezentat oficial la Dinamo pe 2 noiembrie. Fundașul a fost în lotul Albaniei la Euro 2016, când formația pregătită atunci de Giani De Biasi a întâlnit România la turneul final. FC Basel, FC Vaduz, Kaiserslautern și Virtus Entella sunt echipele pe la care a mai trecut Aliji în carieră.

250.000 de euro este cota de piață a lui Naser Aliji, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.

Publicat: 05 01. 2019, 21:56
Actualizat: 05 01. 2019, 23:42