Rednic, răspuns acid pentru Lucescu! „Puriul” n-a suportat atacul lui „Il Luce”: „Să-i spună lui fiu-său asta, nu mie! Mă confundă”

Mircea Rednic (56 de ani) a venit cu un răspuns acid pentru Mircea Lucescu (73 de ani), după ce „Il Luce” a spus că „Puriul” ar trebui să-i pupe și picioarele pentru tot ce a făcut pentru el în carieră. Antrenorul lui Dinamo nu a suportat cele spuse de Lucescu și a intrat „cu talpa”. Rednic spune că Răzvan Lucescu ar trebui să fie cel care să-i pupe picioarele pentru cum l-a ajutat tatăl său în carieră.

„Asta poate să i-o spună lui fii-su, nu mie! După ce am venit de la Hunedoara, eram campion de juniori. Nu m-a învățat el fotbal! M-a ghidat. Acum eu ce să fac? Să fiu supărat că Radu Ștefan nu mă sună? Chiar nu-l înțeleg (n.r. – pe Lucescu), să-și vadă de viață lui! El știe că n-o să vorbesc niciodată de rău. Am lucruri mult mai importante decât ceea ce spune Lucescu.

Cu huiduitul suporterilor, cred că mă confundă cu Andone. El nu era antrenor. Am jucat la Standard patru ani, m-am descurcat, cred că mi-am făcut datoria”, a declarat Mircea Rednic la finalul partidei cu Poli Iași, la DigiSport.

Replica dură a lui Rednic vine după ce Mircea Lucescu a declarat într-un interviu pentru Fanatik că: „Rednic ar trebui să-mi pupe și picioarele pentru ce am făcut eu pentru el!”. Lucescu s-a enervat, la rândul său, după ce Rednic a spus despre el, într-un alt interviu: „Lucescu n-a ajutat, de fapt, pe nimeni!”.

 

Publicat: 04 02. 2019, 23:00
Actualizat: 04 02. 2019, 23:01