”Regele” face în continuare ravagii în rândul microbiștilor. „Poate Messi și Ronaldo sunt extratereștri, dar fotbalul este așa datorită ție, Hagi! Mulțumesc!”

Gică Hagi (55 de ani) a decis să își pună ghete-n cui pe 1 iulie 2001, după ce ultima dată a jucat pentru Galatsaray, dar ”Regele” face în continuare ravagii în rândul microbiștilor.

Celebrul jurnalist peruan Raul Castillo Vela și-a adus aminte de perioada în care Gică Hagi era jucător activ și a dezvăluit cum a reușit ”Regele” să îi schimbe viața. Raul Castillo Vella era copil când echipa națională a României reușea în 1994 să facă spectacol la Campionatul Mondial din SUA.

Gică Hagi face în continuare ravagii în rândul microbiștilor

Primul meci pe care Raul Castillo Vela l-a văzut a fost cel intre România și Columbia, în care Gică Hagi a trimis direct în vinclul porții apărate de Oscar Cordoba un șut trimis de la 40 de metri. Acela a fost momentul în care jurnalistul peruan a început să iubească fotbalul și care l-a făcut să nu îl uite niciodată pe Gică Hagi, căruia îi aduce un omagiu prin intermediul Depor.com.

„Pe televizorul de 14 inci, îmi amintesc primul meu meci de fotbal vizionat. Stăteam fotoliu alături de trei verişori, între cinci şi şapte ani mai mari ca mine. M-am uitat la meci 90 de minute, la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, în 1994. Aveau albu, dar eram mai interesat de pozele cu Mickey Mouse, decât de cele cu Maradona sau Romario. Era cam aşa: eram un băieţel de şapte ani care era mai preocupat să se uite la desene animate dimineaţa, decât să privească ce fac jucătorii cu picioarele pe teren. Totul a rămas aşa, până am văzut primul meu gol: un gol din afara careului al lui Hagi, sub privirea uimită a lui Cordoba.

Grozav gol. Asta îmi amintesc cel mai bine de la acea Cupă Mondială. Verii mei nu înţelegeau debutul greu al Columbiei lui Maturana, destinată să lupte pentru trofeu, dar surprinsă de România lui Hagi. Nici eu. De ce Columbia? De unde graba? Hagi, având un rol secundar în această distribuţie, a jucat mai mult decât Valderrama, „trenul” Valencia, Rincon, Asprilla şi mulţi alţii.

Când toată lumea alerga după balon, Hagi îl oprea. Când doi adversari alergau spre el, Hagi accelera şi îi făcea de râs. Când credeai că va da o pasă scurtă, dădea o pasă lungă. Chiar şi încolţit, Hagi avea inteligenţa de a genera o ocazie de gol. S-a produs o fisură: Columbia a cedat, Argentina avea şi ea să părăsească competiţia din după un al meci mare făcut de „Maradona din Carpaţi”. Pentru mine, Hagi era unul dintre cei mai buni din lume, dar uneori poveştile par chiar aşa: desprinse din realitate.

S-a terminat Cupa Mondială din 1994, din păcate nu ştiam prea multe de Hagi. Televiziunile nu erau la fel de dezvoltate ca acum, iar internetul nu era cel de azi. Aşa că am zis „La revedere” prietenului pe care doar ce l-am cunoscut. Asta până în 1997. Trei ani mai târziu, când Liga Campionilor a început să fie transmisă şi în America de Sud, l-am văzut pe Hagi în tricoul lui Galatasaray, în ultimii săi ani ai carierei.

Rămăsese un geniu al balonului, dar şi fără. Şuturile sale din afara careului continuau să aibă acea arcuire imposibilă, iar eu nu mă mă puteam opri să le admir. Fanatismul este uneori pentru unul sau doi fotbalişti. Messi şi Cristiano poate sunt extratereştri, însă motivul pentru care fotbalul este aşa, i se datorează lui Hagi. Dacă nu vedeam niciodată acel gol, cine ştie dacă aş fi ştiut să mă bucur de fotbal. Mulţumesc pentru tot!„, a scris Raul Castillo Vela, în Depor.com.