Remus Vlad a analizat confruntarea la titlu din acest sezon: „Va fi luptă acerbă!”
Remus Vlad, fost antrenor la U Cluj, a analizat lupta la titlu din acest sezon și este de părere că disputa se va da între CFR Cluj, FCSB și CS U Craiova, acestea fiind cele mai în formă echipe din campionat.
Deși a câștigat ultimele trei ediții de campionat, CFR Cluj nu trece printr-o perioadă bună. Formața ardeleană se alfă pe locul 3 din Liga 1, în spatele lui FCSB și CS U Craiova.
De cealaltă parte, FCSB se află într-o formă foarte bună. Echipa lui Toni Petrea este liderul din Liga 1, cu 27 de puncte obținute, la două lungimi distanță de ocupanta locului secund, CS U Craiova.
Remus Vlad a analizat lupta la titlu din acest sezon
Fostul tehnician pune perioada grea prin care trece CFR Cluj pe seama faptului că formația ardeleană a fost crunt lovită de accidentări și COVID-19.
„CFR este într-o perioadă grea, se află într-o schimbare. Au un antrenor foarte destoinic, priceput și exigent în același timp care a câștigat trei campionate consecutive la conducerea clujenilor.
Acum sunt puțin în cădere, loviți de accidentări și de infectările cu COVID, neputând nici transfera jucătorii doriți de antrenor pentru a avea un lot echilibrat”, a spus Remus Vlad, pentru Realitatea Sportivă.
Remus Vlad consideră că forma pozitivă în care se află FCSB i se datorează, în mare măsură, preparatorului fizic Thomas Neubert, care a revenit la echipă în această vară.
„Se pare că roș-albaștrii își revin și datorită faptului că a reapărut la echipă Thomas Neubert, pe care l-am prins și eu la Bistrița. El a reușit să pună echipa pe picioare și rezultatele se văd. Va fi luptă acerbă cu CFR, Craiova, nu cred că altcineva mai poate să mai acceadă acolo”, a mai spus Remus Vlad.
Cât despre CS U Craiova, Remus Vlad este de părere că echipa olteană trebuie să gestioneze bine balanța dintre acoperirea cheltuielilor, prin vânzarea de jucători, și obținerea de performanțe a echipei.
„Craiova care are un lot bun. dar trebuie să acopere cheltuielile cu vânzarea de jucători. Oricât de dibaci este Rotaru e necesar să își vândă vârfurile.
În același timp nu trebuie să pună în pericol performanța, cumva să facă o jonglerie. Norocul lor este că au oameni pricepuți în conducere cum sunt Cârțu, Marcel Popescu, dar și alți foști jucători”, a adăugat fostul tehncian de la U Cluj.