Remus Vlad, critic la adresa suporterilor a două echipe de tradiție: „Uneori se erijează în judecători!”

Remus Vlad, critic la adresa suporterilor de la U Cluj și Petrolul Ploiești
Vezi galeria foto - 4 poze

Remus Vlad, fost antrenor la U Cluj, a aruncat cuvinte „tăioase” la adresa fanilor celor de la Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești, pentru atitudinea pe care o au față de conducere.

În ultima perioadă, fanii lui U Cluj și Petrolul Ploiești au avut mai multe dispute cu conducătorii cluburilor pe care le susțin.

U Cluj se află pe locul 13 din Liga 2, în timp ce Petrolul Ploiești se poziționează pe locul 10.

Remus Vlad, critic la adresa suporterilor de la U Cluj și Petrolul Ploiești

Fostul fotbalist susține că îi apreciază pe fanii lui U Cluj și Petrolul Ploiești pentru faptul că sunt aproape de echipele lor, însă îi îndeamnă să fie mai ponderați în reacțiile față de conducere.

„La U Cluj multă lume vorbește de un buget bun pentru promovare și ulterior chiar pentru menținerea echipei în prim planul fotbalului românesc. Primăria a fost foarte darnică în ceea ce privește susținerea echipei de fotbal, dar și a altor secții din cadrul clubului.

Însă cluburi precum Timișoara sau Farul nu au parte de același sprijin și se lovesc de greutăți financiare. Lucrurile scârțâie dacă nu sunt bine dirijate, mă bucur pentru faptul că fanii Petrolului, ai Universității Cluj sunt aproape de echipele lor. Dar uneori se erijează în judecători cerând socoteală unora sau altora”, a declarat Remus Vlad, pentru Realitatea Sportivă.

În ultima partidă, din campionat, U Cluj a înregistrat o înfrângere cu Csikszereda, 1-2. Iar, Petrolul Ploiești a remizat cu Gloria Buzău, 1-1.

Gabi Tamaș ratează ultimele meciuri din 2020

Costel Enache nu scapă de probleme de lot la U Cluj. După ce aproape tot lotul Universității a suferit de COVID-19 și fotbaliștii nu s-au antrenat timp de aproape trei săptămâni, antrenorul echipei clujene a primit chiar înaintea partidei cu Csikszereda, pierdută cu 1-2, cea mai proastă veste.

Gabriel Tamaș, cel mai important jucător din lotul ardelenilor, nu va mai putea evolua în acest an. Fundașul are un edem la genunchi și va merge la București pentru a se trata.

Publicat: 27 11. 2020, 10:33
Actualizat: 27 11. 2020, 10:34