REPORTAJ | Colecționarul ungur îndrăgostit de tricouri românești. „Asta e viața mea! Fac schimb, nu mă interesează banii”. Povestea omului care s-a lăsat de fotbal pentru a ridica un templu al sportului rege
La câteva sute de metri de Dunăre, într-un colț din centrul Pestei, pe strada Váci la numărul 23, un venerabil domn pe nume Ãcs Bálint a pus bazele unui loc de-a dreptul impresionant. Se intitulează „Budapest Football Shop”, nimic extravagant. Din stradă ai senzația că ajungi într-un simplu magazin ce comercializează fulare și tricouri. Când intri pe ușa de sticlă, timpul se oprește în loc. Pereții sunt acoperiți cu fanioane, fulare și tricouri din toată Europa. Magazinul situat în orașul de baștină al lui Harry Houdini găzduiește și accesorii ale echipelor românești de care publicul larg a uitat.
Domnul Bálint deschide magazinul numai când vede pe cineva la intrare. În restul timpului se află în magazinul de lângă, unde vinde suveniruri și haine tradiționale din țara sa. „Am și câteva haine din Maramureș.” Când cineva încearcă ușa de sticlă din colț, domnul nostru apare într-un suflet pentru a deschide. De afară, totul pare obscur. Când ai pășit în „Budapest Football Shop” totul se luminează în jurul tău. Nu știi unde să te uiți mai întâi. Prima dată vezi fularele. În prim plan sunt așezate fulare cu legendarul număr zece al Ungariei, Ferenc Puskás. După Puskás urmează un val de fulare cu Manchester United, Athletic Bilbao, AC Milan, Vasas Budapesta, Ujpest, Fenerbahçe, Real Madrid și multe alte echipe ale Europei.
Cele două magazine deținute de Ãcs Balint. Foto: Facebook Budapest Football Shop
Povestea omului din spatele comorii
„M-am născut în 1955 în URSS. În copilărie am început să joc fotbal, ca orice băiat. Tot în perioada respectivă am început să colecționez reviste de fotbal și insigne ale diferitor echipe. Pe la 16, 17 ani, echipa la care jucam, Beregújfalu, era lider în divizia regională. Eu jucam pe postul de atacant. Eram convins că voi face o carieră din fotbal. Din nefericire, a trebuit să mă înrolez în Armata Roșie. După ce mi-am terminat stagiul militar am mers în probe la Karpaty Lvov. Nu am fost acceptat așa că m-am concentrat pe școală.
În 1984 am plecat în Ungaria, unde am lăsat fotbalul pe planul secund și am început din nou să colecționez insigne. Cu timpul m-am extins spre fulare, fanioane și tricouri. În 2000 m-am decis să deschid magazinul Budapest Football Shop, care în prezent este unul dintre cele mai vechi astfel de magazine din Ungaria. În prezent am ajuns să dețin peste 500 de insigne și în jur de 200 de fulare și fanioane. Majoritatea datează din anii ’60, ’70. Am și câteva obiecte care datează de pe la 1950.
Suporterii și ceilalți colecționari au reprezentat un suport imens pentru mine. Mi se întâmplă foarte des să fac schimb de fanioane, fulare sau insigne cu oameni la fel de pasionați ca mine. După ce am deschis magazinul am cunoscut un colecționar din Brazilia care mă vizitează în fiecare an pentru a vedea ce ‘marfă’ am. De asemenea păstrez legătura cu alți colecționari din Europa”, a povestit Ãcs Bálint pentru ProSport.
„Asta e viața mea. Tot ce vedeți aici am adunat de-a lungul timpului.”
Pe alocuri mai sunt și tricouri cu naționala Ungariei, cu formațiile locale sau cu echipe de top ale „Bătrânului continent”. Cum spuneam la început, pereții sunt acoperiți cu fanioane. Sute de fanioane. Și de tavan mai sunt agățate câteva. Domnul Bálint a trecut granițele Europei la acest capitol. Are fanioane cu River Plate, Melbourne Victory, Tigres UANL, LA Galaxy sau Atletico Mineiro. O parte a dedicat-o echipelor românești. De la Dinamo, Steaua, Universitatea Craiova și Politehnica Iași până la AS Textila Năsăud, Minerul Alba, CSS Viitorul Cluj-Napoca, AS Miercurea Ciuc sau AS Metalul Bocșa, Budapest Football Shop păstrează spiritul unor echipe românești de mult apuse.
„În anii ’80 am călătorit foarte mult prin România, mai precis prin Transilvania. Și în Oradea am mers destul de des, fiind aproape de graniță. Echipele de care m-am atașat sunt CFR 1907 Cluj și FC Bihor Oradea, le-am urmărit de multe ori. Am întâlnit destul de mulți colecționari prin Transilvania. Am avut parte de mulți români în magazinul meu. Cu majoritatea am schimbat fulare sau fanioane”, a mărturisit domnul Bálint pentru ProSport.
Am mai întâlnit cu fanion din 1990 care anunță prezența României la Campionatul Mondial din Italia. Lângă un raft pe care erau așezate câteva cărți stă atârnat un fanion de la Daciadă. Multe stadioane și săli de sport din România, încă funcționale, datează din perioada respectivă. Daciada s-a defășurat din doi în doi ani, între 1977 și 1989.
Doar o parte din fanioanele domnului Ãcs Balint. Foto: Octavian Vasilescu
„Îmi place să schimb fulare, fanioane sau insigne cu alți oameni, la fel de pasionați ca mine. Nu mă interesează banii!”
Pe birou, printre laptop și casa de marcat, sunt expuse aproximativ 500 de insigne cu echipe de fotbal din toată lumea. Proprietarul magazinului nu e interesat de bani. Pasiunea e mai presus de orice. „Asta e viața mea. Tot ce vedeți aici am adunat de-a lungul timpului. Prefer să fac cu schimb cu alți oameni, la fel de pasionați ca mine. Nu mă interesează banii!” În timpul în care am sta să înșirăm toate echipele prezente în magazinul din inima Ungariei, am putea ajunge la fața locului. La final, domnul Bálint, care păzește o adevărată comoară în centrul Budapestei, ne-a transmis un călduros „La revedere, mulțumesc pentru vizită.”
Dinamo, stânga jos, între Zenit și AS Roma.