În România, cursa după vinovați în cazul decesului lui Patrick Ekeng continuă. Autopsia a relevat o „inimă mai mare” decât normal, dar testele vor continua. Secția „Omoruri” anchetează decesul, în timp ce fanii din toată țara continuă să vină la stadionul Dinamo pentru a aprinde o lumânare în memoria camerunezului de 26 de ani aterizat în Europa să-și construiască o carieră. Care e însă impactul morții lui Ekeng în Camerun? Cum trăiesc prietenii și familia acest moment teribil? Josiane Kouagheu a publicat un articol excelent în Le Monde, articol pe care ProSport a decis să-l traducă și să-l ofere cititorilor în forma sa integrală.
„Da, e mort! E adevărat. Patrick e mort”. Telefonul mobil al lui Blaise Pascal Esseri nu încetează să sune. Prietenii lui vor să știe dacă veștile care circulă de vineri seară, pe 6 mai, pe rețelele de socializare, pe site-urile de știri, la radio și la televiziuni sunt adevărate. „Patrick Ekeng era prietenul meu, camaradul meu, fratele meu” suspină el. „Ni se spunea că suntem gemeni. Am vorbit vineri pe WhatsApp. Am discutat despre meciul pe care îl avea seara. Nu știam că avea să moară”. Îmbrăcat în negru, Blaise își scoate ochelarii de soare care îi acoperă fața, își șterge lacrimile și îi pune la loc, cu mâinile tremurânde.
În cartierul Essos, în plin centru din Yaounde, capitala Camerunului, amicii din copilărie de-ai lui Patrick Ekeng, decedat pe 6 mai la București după ce s-a prăbușit pe teren în timpul unui meci din campionatul României, sunt în stare de șoc. Cu mine triste, ochii căzuți și roșii, nu vorbesc cu nimeni. Toți au petrecut „cea mai dură noapte a vieții lor”. Când a aflat el însuși despre decesul „fratelui său de sânge”, Blaise a crezut inițial că este o farsă. Dar, pe măsură ce se informa, știrea se confirma. După o noapte albă, acest tânăr inginer care locuiește la Douala, capitala economică, a luat primul tren pentru a fi alături de prietenii săi.
VEZI AICI IMAGINI FILMATE DE UN PRIETEN DE-AL LUI EKENG, ÎN TIMPUL JURNALELOR DE ȘTIRI DE LA YAOUNDE
S-au adunat toți sâmbătă în apropierea „micului stadion”, astăzi transformat în garaj, parcare și punct de spălare a mașinilor, unde Patrick adora să joace fotbal. „L-am cunoscut aici, acum mai mult de 10 ani”, povestește Anicet Ondoa, un alt prieten, cu voce gâtuită de durere. „Pe atunci, eram toți tineri și jucam fotbal în fiecare weekend. Tocmai se mutase cu familia în acest cartier. Într-o zi, a venit la stadion și l-am întrebat dacă poate să joace fotbal cu noi. Era cam slăbuț, dar l-am acceptat”. De la primul meci, amicii au fost dați pe spate de „micul geniu”. Patrick conducea balonul cu ușurința cu care spui „Bună ziua”. Juca și dribla atât de bine pentru vârsta sa încât l-au poreclit „Balonul de aur”, convinși că într-o zi cel pe care îl numeau afectuos „Patou” va deveni mare.
Foarte rapid, au format ceea ce ei numeau „Zimbabwe”, un fan club care îl urma pe jucător peste tot. Aceste încurajări au dat până la urmă roade: în 2008, Patrick a trecut cu brio testele de joc la miticul club Canon Yaounde în timp ce încă era elev la liceul Nkoldongo. Joseph Atangana, antrenorul de la Canon care antrena la vremea aceea, își amintește de un jucător „cruc”, cu o prezență fizică puternică și fără teamă de adversari. Ca un test, Patrick a trebuit să înfrunte un fundaș „foarte puternic”. A ieșit câștigător din duel, lucru care a întârit admirația antrenorului. Acesta a cerut ca tânărul să fie imediat legitimat. Cariera tânărului talent era lansată.
Ekeng, revenit peste ani la „Zimbabwe”, terenul viran pe care juca fotbalul copilăriei Mama lui Patrick Ekeng și prietenii veniți în curtea casei pe care fotbalistul voia să o ridice la Yaounde
În 2009, Patrick Ekeng a fost convocat la echipa națională de juniori pentru a participa la Cupa Africii pe Națiuni, în Rwanda. Camerun a pierdut în finală, dar a obținut un loc la Cupa Mondială de juniori din Columbia. La întoarcerea de la această competiție, Patrick a zburat spre Le Mans, în Franța, spre o carieră care avea să-l poarte pe rând în Elveția, Spania și în România. Acolo e murit la vârsta de 26 de ani, lăsând o soție văduvă și o fetiță în vârstă de 2 ani. „Îmi produce un rău să văd un talent plecând astfel”, murmură Josep Atangana. „Am o senzație ca și cum rămâne ceva neterminat în suflet. Dar am de asemenea impresia că Patrick nu a avut parte de cariera pe care o merita. Era foarte talentat”.
La Essos, amicii s-au strâns pentru a merge să o viziteze pe mama prietenului lor care s-a prăbușit la 7 minute după ce a intrat pe teren, în timpul întâlnirii dintre Dinamo și Viitorul Constanța. Pentru a prinde curaj, se uită din nou la pozele vechi în care apar lângă un Patrick mereu surâzător. Din nou lacrimi. Ca un semn sumbru al destinului, așteaptă taxiul pe stada Marc Vivien Foe, numită după fotbalistul camerunez care s-a prăbușit de asemenea pe 26 iunie 2003 pe gazonul stadionului Gerland din Lyon, în timpul unei semifinale de la Cupa Confederațiilor.
Prietenii și rudele lui Patrick, adunați după moartea „fratelui” lor
„În august 2015, un alt jucător a murit la Douala după un colaps în plin meci. E cam mult pentru camerunezi”, se enervează Bienvenu Bikei, jurnalist sportiv, care a urmărit cariera tânărului Patrick pas cu pas. „Acest tânăr nu merita să moară. În 2015, când a fost convocat la echipa națională pentru Cupa Africii din Guineea Ecuatorială, am înțeles că nu sunt singurul care a remarcat imensul talent ascuns în acest tânăr. Sunt șocat și întristat de moartea brutală”.
O moarte tragică, stupefiantă și pentru marile nume ale fotbalului camerunez. „Este total de neînțeles de ce un fotbal dispare așa de tânăr, cu un talent cert. Fotbalul mai avea nevoie de tine, dar viața a decis altfel”, a scris pe pagina sa de Facebook starul camerunez Samuel Eto”o, complet „distrus” și „șocat” .
„Familia fotbalului camerunez a pierdut un frate. Nu pot să cred”, scrie și Stephane Mbia, mișcat, pe contul său de Twitter. „Moartea a devenit obișnuită. Dar această moartă directă, crudă, surprinzătoare, neașteptată, rapidă, mi-a dat frisoane. Unde a plecat acest geniu”, se întreabă un internaut a cărui „inimă sângerează în urma unei dureri atroce”. Pe Facebook, numeroase profiluri din Camerun au fost schimbate cu imaginea jucătorului decedat.
Ekeng, primul din dreapta, în pozele prietenilor săi
În domiciului familiei din cartierul Ngousso, plânsetele răsună pretutindeni. Celine Ekeng, mama lui Patrick, își plânge „fiul”, al ei „băiat frumos”, „fotbalistul” ei. Vecinii, apropiații, prietenii și trecătorii se opresc, plângând la rândul lor. „Întotdeauna mi-am dorit ca Patrick să meargă la școală. Dar a preferat fotbalului. Era pasiunea lui, modul lui de a fi”, mărturisește Celine, cu privirea pierdută. „Dumnezeu l-a chemat, dar de ce așa de tânăr?”. Yannick Adebogo, jucător la Titanic Edea (liga a doua), de asemenea unul dintre prietenii din copilărie, susține că a discutat cu jucătorul cu trei ore înainte de moartea sa.
„Mi-a spus că se simte obosit și că nu vrea să joace”, spune Yannick, cu mina unui om învins. E același Patrick care l-a încurajat să nu abandoneze niciodată, să continue să muncească pentru a devenit „cel mai bun fotbalist”. Lumea a început să se adune în curtea unei case cu două etaje, aflată încă în construcție. Toți au venit să-l plânge pe Patrick, „amicul”, „fratele”, „cel care n-a a ezitat să trimită bani chiar și când era în dificultate”. „Este casa pe care Patrick voia să și-o construiască”, suspină mama sa. Patrick a plecat fără „Balonul de aur” și fără să aibă timp să termine construcția „palatului” la care visa de când era copil.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER