Restanța Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova, azi, de la ora 19:00! „A fost ciudat cu această perioadă de pauză competițională”

Fotbalistii targovisteni se incurajeaza la startul meciului de fotbal dintre Chindia Targoviste si Farul Constanta, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, sambata 12 noiembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Chindia și Universitatea Craiova sunt primele echipe care joacă în Liga 1 după întreruperea campionatului, provocată de debutul CM din Qatar.

Cele două se întâlnesc diseară la Ploiești, de la ora 19.00, într-un joc restant din etapa a șasea a campionatului, amânat pentru că la acea vreme, în august, oltenii evoluau în cupele europene.

Chindia traversează o formă excelentă, cinci victorii și două remize de la venirea lui Toni Petrea, iar atmosfera din vestiar s-a liniștit după achitarea restanțelor financiare către jucători și antrenori, la mijlocul săptămânii trecute.

Restanța Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova, azi, de la ora 19:00! „A fost ciudat cu această perioadă de pauză competițională”

Dâmbovițenii au avut patru zile libere după jocul cu Farul (1-1 pe 12 noiembrie, tot la Ploiești), precum majoritatea formațiilor din campionat.

„E un meci foarte important, vom da totul pe teren pentru un rezultat bun. A fost ciudat cu această perioadă de pauză competițională, dar nu avem ce să facem, trebuie să ne adaptăm. Gândul nostru a fost în toate zilele la meciul cu Universitatea Craiova. Ne-am pregătit foarte bine, încercăm să progresăm de la o săptămână la alta”, a vorbit Daniel Celea înaintea meciului de astăzi, într-un interviu acordat pentru canalele oficiale ale clubului.

Chindia s-a ținut mereu tare în confruntările cu Universitatea: două victorii, un egal și trei înfrângeri în cele trei sezoane de la promovare, toate meciurile cu scoruri strânse. În sezonul 2020-2021, cel mai bun din istoria clubului, Chindia a bătut-o pe U Craiova de două ori, cu același scor, 1-0, atât la Buzău, unde își disputa meciurile de acasă, cât și în Bănie. Pe banca târgoviștenilor se afla, la acea vreme, Emil Săndoi, oltean get-beget.

Cu FCSB, la Ploiești

Chindia va susține ultimul meci din 2022 în organizare proprie tot la Ploiești, duminică, 11 decembrie, ora 20.30, cu FCSB, chit că în ultimele luni s-au făcut promisiuni că jocul va marca inaugurarea stadionului Eugen Popescu, după trei ani și jumătate de la începerea lucrărilor.

În acest moment, preocuparea autorităților este să finalizeze reabilitarea arenei în cel mai scurt timp, astfel încât meciul cu FC Argeș, de la sfârșitul lunii ianuarie, să fie primul de Liga 1 la Târgoviște după două decenii și jumătate.

Publicat: 29 11. 2022, 13:18