Revenirile din Champions League, obiect de studiu. Petrescu le-a arătat jucătorilor ce să facă pentru a nu ajunge în postura lui Barcelona și Ajax: „N-are rost să fim proștii proștilor”
Calificările spectaculoase obținute de Liverpool și Tottenham au devenit rapid exemple și pentru fotbaliștii din Liga 1. Dan Petrescu vrea să le păstreze concentrarea jucătorilor săi, înaintea meciului care i-ar putea face campioni, cu U Craiova. Antrenorul le-a arătat fotbaliștilor mai multe rezumate cu partide în care echipa ce era clar favorită a ajuns să piardă jocul, pentru a nu se considera deja campioni. Printre exemplele negative au fost și partidele din semifinalele Champions League, unde Barcelona și Ajax au pierdut calificările, chiar dacă erau favorite clare.
„Am avut multe ședințe. Am pus niște meciuri importante unde s-au decis trofee, s-au decis campioane, unde echipele care nu aveau șanse au câștigat. Și am pus și rezumatele din Champions League de la Liverpool cu Barcelona și Tottenham cu Ajax. Să arătăm la jucători că e posibil orice, dacă ești motivat și concentrat. Noi jucăm împotriva locului 2 și locului 3, deci este posibil orice, oricând. Trebuie să fim foarte motivați”, a povestit Dan Petrescu.
„Nu vreau să văd nici trofeul”
Bursucul nici nu a vrut să audă de vreo petrecere pregătită după meci, din superstiție. CFR mai are nevoie de un punct pentru a fi campioană. „N-are rost să fim proștii proștilor, să facem petrecere, să aranjăm și pe urmă să plângem pe aici cu toții. Important este să ne concentrăm numai la meci. Nu vreau să văd nici trofeul și nu vreau să vorbesc despre acest lucru. Sunt superstițios și nu vreau să răspund la aceste întrebări. Avem 5 puncte în plus, dar dacă cineva face 6 și noi nu facem niciunul, nu mai avem nimic. Și Ajax a avut 3 goluri în plus și Barcelona a avut 3-0 și unde sunt acum? Acasă. Este posibil orice în fotbal”, a spus Dan Petrescu.