Diego Fabbrini, atacantul italian în vârstă de 32 de ani de la Ascoli, ar putea reveni în România, potrivit spuselor impresarului său, Florin Manea.
Cotat la 200 de mii de euro potrivit Transfermarkt, Diego Fabbrini a jucat la FC Botoșani, în perioada septembrie 2018 – iulie 2019, și la Dinamo, în perioada august 2019 – iulie 2021.
Acum, este legitimat la Ascoli, în Serie B, echipă pentru care nu a jucat niciun meci în actuala ediție de campionat. În sezonul trecut, a jucat în prima parte 11 meciuri la Ascoli și, în a doua parte, sub formă de împrumut, 12 meciuri la Alessandria, fără a înscrie vreun gol.
Florin Manea a dezvăluit că fotbalistul italian și-ar dori să revină în România, însă pretențiile sale financiare îl țin pe loc. Chiar și impresarul i-a transmis să renunțe la pretenții, mai ales dacă vrea să meargă undeva unde să și joace.
„Fabbrini e ok, nu are probleme din punct de vedere fizic sau medical, am ținut legătura cu el. Nu prea mai joacă la Ascoli și mi-a spus că vrea să vină înapoi, în România. Problema lui e că vrea prea mulți bani. I-am zis să-și scadă pretențiile, că altfel nu o să-și găsească echipă la noi. În România nu sunt banii pe care îi vrea el. Îi zic asta zi de zi. «Dacă o ții așa, te lași», așa i-am zis. E supărat că a pierdut bani după perioada Dinamo și își menține pretențiile.
Au preluat suporterii echipa, m-am dus și le-am spus că are ofertă de la CFR Cluj. Le-am zis să-i dea drumul, că nu au bani să-i dea și își iau un salariu mare de pe cap. Nu au fost de acord. Ulterior, au fost obligați să-i dea 80.000 de euro, i-au mai dat 60.000 și mai aveau să-i dea peste 100.000. Tot nu l-au transferat, i-au plătit și banii și tot au ajuns în insolvență. Nu poți să conduci un club cu inima. Conducătorul trebuie să fie chirurg. Când e de mângâiat, mângâi, când trebuie să tai, tai”, a spus Florin Manea, potrivit Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER