Mircea Rednic continuă curățenia în cadrul lotului UTA Arad, iar ProSport a aflat ultimele 7 nume la care „Puriul” a decis să renunțe.
Mircea Rednic a declarat după finalul partidei retur cu Gloria Buzău, 5-1, că i-a fost un pic teamă să preia o echipă pe care el nu o formase, deoarece în cazul în care „Bătrâna Doamnă” ar fi retrogradat, atunci toate oalele i s-ar fi spart lui în cap.
Însă, din noul sezon Mircea Rednic este gata să răspundă sută la sută de pregătirea echipei și de formarea noului lot, iar ProSport a aflat că fostul internațional a decis să se despartă deja de unii jucători.
Înaintea meciului retur cu Gloria Buzău, 5-1, „Puriul” a renunțat la Cascini și Benzar, iar ProSport vă informează că în cursul zilei de miercuri încă șapte jucători au fost anunțați că Mircea Rednic nu se va mai baza pe ei pentru noul sezon. Astfel că, acestora nu le-a mai fost propusă prelungirea angajamentelor cu UTA Arad. Fotbaliștii respectivi sunt: Balauru, Mociu, Dobrescu, Erico da Silva, Vukcevic, Ubbink și Salvatore Marrone.
Mircea Rednic a dezvăluit în urmă cu câteva zile că oficialii de la UTA vor schimba stategia, iar din această vară jucătorii vor încasa salarii normale, dar vor avea prime de performanță.
„Strategia e aproape trasată pentru sezonul viitor, vom da bani la performanță. Șțiu că poate nu a fost momentul când domnul Meszar a făcut declarația, dar asta va fi strategia și filozofia noastră,. Nu mai vreau să aud în vestiar că vreau salarii, președintele zice că îți dublează prima și tu vrei salariul. Eu vreau să aud doar de primă de meci, dacă vrei doar salariul înseamnă ne antrenăm cum vrem, când vrem, în rest antrenorul să ia bobârnace.
Nu va mai fi așa, un exemplu este Hagi, ne-a arătat cum a luat titlul cu salarii normale și cu bonusuri de performanță. S-au făcut greșeli, nu acuz pe nimeni, susțin conducerea. În cariera mea la puține echipe la care am antrenat mi s-a dat libertate, iar toți de aici au avut libertate. Au făcut ce au vrut, au dus jucătorii pe care i-au vrut, buget de play-off. Când a început sezonul toți se gândeau că, la ce lot are, UTA va fi sigur în play-off”, a mai afirmat Mircea Rednic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER