Lucian Goian, fost jucător la Dinamo, a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre fundașul lui Dinamo, Ricardo Grigore, pe care îl compară cu Ionuț Nedelcearu, component al naționalei României.
Ricardo Grigore este un produs al Academiei Dinamo, care a fost adus la prima echipă în vara lui 2017.
În prezent, Dinamo se află pe locul 9 din Liga 1, cu 15 puncte obținute, după 13 meciuri jucate.
Lucian Goian susține că Ricardo Grigore (21 de ani) se asemănă cu Ionuț Nedelcearu. Acesta îl apreciază foarte mult pe tânărul jucător al lui Dinamo, deoarece ajută echipa în momentele „cheie”.
„Ricardo Grigore mi se pare un jucător bun, cu calități. L-aș compara cu Nedelcearu, sunt cam pe același stil amândoi. Și Nedelcearu a avut o perioadă în care se simțea lipsa încrederii, apoi a început să joace din ce în ce mai bine și a reușit un transfer în străinătate, în Rusia, într-un campionat foarte greu. Îmi doresc ca și Ricardo Grigore să aibă același traseu sau mai bun. Este un jucător bun, care se vede de foarte multe ori în momente «cheie» si momente grele”, a declarat Lucian Goian, la ProSport Live.
Actualul jucător al polonezilor de la Cracovia este de părere că, înaintea meciului cu CFR Cluj, jucătorii lui Dinamo nu se mai gândesc la problemele financiare pe care le are clubul. În plus, acesta îi îndeamnă pe fotbaliștii roș-albi să joace foarte bine în ultimele două meciuri din acest an.
„Sincer, chiar aștept meciul și va fi un meci interesant, pentru că, în momentul de față, Dinamo s-a mobilizat incredibil, cel puțin jucătorii. Nu mai vorbim despre fani, pentru că ei au creat o situație fără precedent. Pentru jucători este foarte important, s-a format un grup, au plăcere de a juca fotbal, s-a văzut în celelalte meciuri. Nu cred că în săptămâna aceasta se mai gandesc la problemele lor cu banii. Mai sunt două meciuri, tot ce trebuie este să joace foarte bine”, a spus Sergiu Hanca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER