Emilian Hulubei, președintele AFAN, a dezvăluit că Ricardo Grigore nu poate deveni liber de contract, dar că acesta și-a depus memoriu pentru plata salariilor.
Ricardo Grigore este unul dintre puținii jucători de la Dinamo care nu și-a primit salariile restante, chiar dacă acesta se află pe lista fotbaliștilor cu cele mai mici lefuri, iar fotbalistul a decis să își depună memoriu.
Chiar dacă și-a depus memoriu, situația jucătorilor români este diferită față de cea a fotbaliștilor străini, iar Ricardo Grigore nu poate deveni liber de contract imediat.
„Regulamentele noastre sunt diferite. Este ca la români. La FIFA când trimiți a doua notificare se spune că este notificarea pentru desfacerea unilaterală a contractului. După care te adresezi la FIFA să îți dea permisul provizoriu să joci în altă parte. Dacă se dovedește în judecată că nu ai avut dreptate atunci și tu ca jucător și clubul care te-a transferat răspunde solidar pentru plata daunelor de la clubul de la care ai plecat. Dacă se constată cu justă cauză, riști să fii suspendat 2 ani de zile și să plătești amendă.
În România conform regulamentului trebuie să aștepți până la o hotărâre definitivă și litigiul poate dura până la 6 luni. Asta e diferența. Până nu are o hotărâre definitivă, nu poate deveni jucător liber de contract. Mai sunt jucători de la echipa a doua de la Dinamo care și-au depus memorii. Cu cei de la echipa mare s-a mai rezolvat situația. Probabil o să își ia și Ricardo Grigore drepturile salariale cu notificările astea.
În România este o interpretare ciudată a regulamentului. Regulamentul FIFA scrie foarte clar că toată suma trebuie plătită, cea notificată. Aici în România s-a considerat că trebuie plătite sumele ajunse la o scadență de 30 de zile. În curând o să ajungem la TAS cu litigiile de genul acesta pentru că regulamentul trebuie schimbat și interpretat exact ca și cel de la FIFA”, a spus Emilian Hulubei pentru Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER