Robert Popa nu a revenit nici acum la echipă și e pe cale ca la doar 19 ani să-și distrugă cariera din cauza sfaturilor proaste pe care se pare că le primește de la tatăl său.
Robert Popa a fost unul dintre jucătorii favoriți ai lui Adrian Mititelu, iar patronul din Bănie a recunoscut la ProSport LIVE că a intervenit pe lângă Nicolo Napoli ca tânărul portar al alb-albaștrilor să apere titular la FC U Craiova.
În Liga 2 a fost numărul unu la FCU, la fel și în campionatul trecut, dar în acest sezon din Superliga internaționalul U21 al oltenilor a început ca titular, însă spre sfârșitul anului trecut și-a pierdut locul în primul „11” al alb-albaștrilor.
Deranjat de faptul că Ionuț Gurău i-a luat locul în poartă, iar el a ajuns rezervă, Robert Popa a părăsit inexplicabil echipa patronată de Adrian Mititelu după meciul cu Rapid. Tănărul portar nu a mai dorit să se prezinte la antrenamentele echipei și le-a spus celor de la FCU că își caută un alt angajament, iar dacă vreo persoană din cadrul clubului din Bănie mai dorește să discute cu el, atunci o va face doar cu tatăl său. În plus, Robert Popa i-a adus și o serie de acuze grave lui Adrian Mititelu jr.
După ultimele evenimente, ProSport a aflat din interiorul FRF că Robert Popa este pe cale să își distrugă și cariera la națională.
„Ne pare rău de tot ce se întâmplă acum între Popa și cei de la FCU, dar acest Popa va avea mari probleme dacă nu va înțelege că trebuie să renunțe la influența tatălui său. Noi îl știm bine pe Popa de mai mulți ani, iar de câteva ori chiar și nouă ne-a făcut probleme, refuzând să se prezinte la acțiunile echipelor naționale.
Am intervenit pe lângă Adrian Mititelu ca ei, cei de la Craiova, să-l convingă pe Popa să vină la lot. Dacă nu se va întoarce la echipă și nu se va împăca cu cei de la FCU, Emil Săndoi nu are cum să îl mai convoace la naționala U21. Nu ai cum să convoci la echipa națională un jucător care nu se antrenează într-un cadru organizat. Dar, e treaba lui ce face și e păcat că a ajuns să riște încă de la 19 ani să își distrugă cariera. El riscă să fie sancționat drastic si de propriul club. Din câte ne-am interesat el mai are contract pe o perioadă destul de mare cu FCU”, a spus pentru ProSport o sursă din FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER