Rodion Cămătaru desființează Craiova lui Mihai Rotaru: „Cu FCSB m-am simțit umilit! Nu știu ce putere are Cârțu pe acolo. Putea să se termine meciul 0-8” | EXCLUSIV
Rodion Cămătaru, fostul mare internațional și atacant al Universității Craiova, 62 de ani, a vorbit pentru ProSport despre partida dintre vicecampioana României și FCSB, scor 0-2.
Actualul oficial al FRF ne-a mărturisit că a fost prezent la meciul de pe „Oblemenco” din partea forului condus de Răzvan Burleanu, dar prestația pe care Craiova lui Rotaru a avut-o în repriza a doua cu FCSB l-a făcut să se simtă umilit.
Rodion Cămătaru desființează Craiova lui Mihai Rotaru: „Nu poți doar să scoți bani din vânzarea de jucători!”
Rodion Cămătaru susține că nu știe câtă putere are cu adevărat Sorin Cârțu în cadrul clubului patronat de Mihai Rotaru, deși, teoretic, ocupă funcția de președinte. „Am fost și eu prezent pe Oblemenco la meci din partea FRF, dar sincer, ca fost fotbalist al Universității Craiova vă pot spune că mi-a fost rușine și m-am simțit umilit pentru tot ce s-a întâmplat în partea a doua a meciului. Putea să se termine 0-8. Craiova a avut o prestație lamentabilă în repriza a doua. În prima repriză lucrurile au fost cât de cât ok”.
Cămătaru a continuat: „Nu am văzut o Craiova așa de slabă nici pe timpul lui Adrian Mititelu, iar Mihai Rotaru trebuie să fie foarte atent că FCU are toate șansele să intre în Liga 1. Iar atunci suporterii vor avea de ales pe Oblemenco. Dacă vor mai vedea prestații la Craiova ca cea din repriza a doua a meciului cu FCSB, atunci spectatorii s-ar putea să aleagă să meargă la meciurile lui FCU. Nu pot să înțeleg cum de jucătorii lui Papură au putut să evolueze atât de slab în repriza a doua! Nu am văzut pic de atitudine și de ambiție oltenească, iar de vreo idee asupra jocului nici nu a mai are rost să discut.
Pe timpl meu noi muream pe teren și nu dormeam deloc 24 de ore înainte de meciurile cu Steaua și Dinamo. Nu știu cine este principalul vinovat și nu știu nici ce putere are Sorin Cârțu pe la echipă, dar e clar că el trebuie să se implice mai mult. Dacă nici Sorin nu se pricepe la fotbal, atunci cine? Așa nu merge și nu te poți lupta la campionat cu un asemenea joc. Nu poți doar să scoți bani din vânzarea de jucători, să te alegi cu 7-8 milioane de euro de pe urma lui Mihăilă, iar apoi să nu bagi bani serioși în transferuri. Dacă vrei performanță, trebuie să investești”, ne-a spus Cămătaru.
„Andrei Ivan este din alt film. Poate că are nevoie de un psiholog!”
Rodion Cămătaru a vorbit și despre Andrei Ivan, atacant care e ieșit total din formă: „Nu înțeleg nici ce se întâmplă cu Ivan, deoarece zici că el este din alt film. Nu mai joacă absolut nimic și nu mai găsește drumul către gol. Îi lipsește golul, iar acest lucru se simte în jocul său. Poate că este o soluție să consulte și un psiholog pentru că este clar că nu este în apele lui.
Nici cu revenirile astea la echipă nu prea sunt eu de acord, pentru că ciorba reîncălzită nu este bună, dar nici nu sunt în interiorul clubului și nu știu eu cum a gândit Rotaru atunci când a decis să îl readucă pe Ivan. Eu zic că nici Koljic, dacă juca în acest meci nu putea să facă mai multe. Jocul Craiovei a fost atât de slab că nici cu el nu cred că putea să realizeze ceva bun”.