România ar putea găzdui singură Euro 2021! Anunțul ministrului Ionuţ Stroe: „Avem tot ce ne trebuie!”
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, spune că i-ar părea rău ca EURO să fie organizat într-o singură ţară, aşa cum s-a întâmplat cu fazele finale ale Ligii Campionilor şi ale Europa League.
De asemenea, susține că România ar fi capabilă să găzduiască singură acest turneu final, având infrastructura necesară.
„Mi-ar părea rău să se restrângă Campionatul European, dar mi-a părea bine ca România să găzduiască acest turneu restrâns. În momentul de față, suntem bine din punct de vedere al infrastructurii și al organizării. În România există cel puțin patru stadioane noi care pot găzdui acest tip de competiție. Avem infrastructură și tot ce ne trebuie. Avem cu ce să ne mândrim. Sunt îndrăzneț și un optimist și m-aș angaja să găzduim un astfel de turneu. Eu sper să nu se restrângă acest Campionat European doar într-o singură țară ca în Champions League sau Europa League. Ar fi păcat” a declarat ministrul Ionuţ Stroe, la Craiova.
Craiova n-ar putea organiza meciuri
Ministrul Ionuţ Stroe s-a arătat dezamăgit că oraşul său, Craiova, nu ar putea organiza meciuri la un eventual turneu final organizat de România, deoarece nu are două stadioane care pot găzdui o grupă, iar distanţa faţă de Tg. Jiu, oraş care dispune de o arenă omologată pentru astfel de competiţii, este mai mare de 100 de km. „Am avut o discuție cu președintele Răzvan Burleanu. Din păcate, nu am putut îndeplini una dintre condițiile necesare din caietul de sarcini, cel al existenței a două stadioane care vor putea găzdui o grupă la Craiova. Distanța dintre orașul nostru și Târgu Jiu, acolo unde există o arenă care ar putea găzdui meciuri, este de peste 100 de km. Eu am insistat, mi-aș fi dorit să avem o competiție internațională la Craiova. Trebuie să existe o distanță maximă de 100 de km. Ne-am orientat după condițiile impuse de UEFA” a spus Ionuţ Stroe.
Euro 2028, unul „balcanic”?
În schimb, Ionuţ Stroe a adus în discuţie din nou posibilitatea ca România să găzduiască o ediţie „balcanică” a Campionatului European, în 2028, alături de Grecia, Serbia şi Bulgaria. „Aceste competiții ne aduc beneficii enorme, dar câștigăm și economic. Devenim relevanți pe harta sportivă europeană. De ce n-am organiza Campionatul European din 2028? Putem face un parteneriat cu Grecia, Bulgaria și Serbia. O candidatură comună ne-ar spori șansele. Suntem în discuții pentru CE de tineret, dar avem discuții concrete și cu Federația Internațională de Rugby pentru găzduirea Campionatului Mondial de Tineret din 2022. Trebuie să punem în valoare infrastructura sportivă” a precizat Ionuţ Stroe.