Cunoscutul atacant uruguyan Edinson Cavani se află în situația arbitrului român Sebastian Colțescu. Ambii au fost judecați pentru anumkite exprimări, considerate rasiste. Sud-americanul a fost deja suspendat trei etape și amendat cu 100.000 lire sterline.
la finalul lunii noiembrie, vârful lui Manchester United a fost felicitat de un amic, după ce a reușit două goluri și un assist în victoria cu Southampton, scor 3-2. Cavani i-a mulțumit folosind cuvântul ”negrito”, ceea ce a declanșat o anchetă a Federației de Fotbal din Anglia (FA).
Pedeapsa primită de Edinson Cavani a creat o stare de tensiune și de polemici în Uruguay. Academia de la Montevideo s-a implicat și a criticat decizia, spunând că ”fotbalul englez duce lipsă de cunoștințe culturale și lingvistice”.
România îl contestă pe Sebastian Colțescu în cazul de rasism, statul Uruguay îl apară pe Ednson Cavani. „Le folosim ca diminutive pentru afecțiune. Sunt folosite adesea aceste cuvinte”
Academia, care se ocupă cu promovarea limbii spaniole în Uruguay, a transmis că FA a făcut o mare ”nedreptate”. ”FA și-a arătat ignoranța și eroarea de judecată în a se pronunța asupra utilizării limbajului și, în special, a limbii spaniole. Nu au observat complexitatea și contextul în această situație”, susțin academicienii.
”În contextul în care a fost scris, singura valoare pe care o are acel ‘negrito’ este de afecțiune. Cuvintele referitoare la culoarea pielii, la greutate și alte caracteristici fizice sunt folosite adesea, la modul prietenesc, în America Latină. Mai ales cu diminutive”, a mai adăugat Academia din Montevideo.
„Accept sancţiunile disciplinare, ştiind că sunt străin de normele limbii engleze, dar nu împărtăşesc punctul de vedere al FA”, a scris Cavani pe Twitter.
„Îmi cer scuze dacă am jignit pe cineva exprimându-mi afecţiunea pentru un prieten, asta n-a fost deloc intenţia mea”, a adăugat fostul fotbalist al lui Paris Saint-Germain. „Sunt împăcat cu mine însumi, fiindcă ştiu că mi-am exprimat întotdeauna afecţiunea potrivit culturii mele şi felului în care trăiesc”, a recunoscut atacantul lui Manchester United.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER