UEFA a anunțat, joi, procedura desemnării celor 13 orașe care vor găzdui în 2020 meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal, pentru care candidează și Bucureștiul, votul urmând a avea loc la 19 septembrie, între orele 10.00 și 14.00, la Geneva.
UEFA a primit 19 dosare de candidatură pentru Campionatul European din 2020, care concurează pentru 12 pachete standard (un meci din optimi sau sferturi și trei din faza grupelor) și un pachet special (finala și semifinalele).
Federațiile naționale și orașele pentru care s-au trimis la UEFA dosare de candidatură sunt următoarele: Azerbaidjan (Baku), Belarus (Minsk), Belgia (Bruxelles), Bulgaria (Sofia), Danemarca (Copenhaga), Anglia (Londra), Macedonia (Skopje), Germania (Munchen), Ungaria (Budapesta), Israel (Ierusalim), Italia (Roma), Olanda (Amsterdam), Irlanda (Dublin), România (București), Rusia (Sankt Petersburg), Scoția (Glasgow), Spania (Bilbao), Suedia (Stockholm), Țara Galilor (Cardiff).
Dintre acestea, doar Anglia (Londra) și Germania (Munchen) au aplicat și pentru pachetul special.
Cele 19 candidaturi vor fi împărțite într-un număr situat între șase și opt zone geografice. Această împărțire se va face de către membrii Comitetului Executv al UEFA la 18 septembrie, cu o zi înaintea votului.
Regiunile astfel stabilite, care vor cuprinde cel puțin două orașe, vor asigura ca meciurile să se dispute pe tot întinsul Europei.
Procesul de votare la care vor participa membri ai Comitetului Executiv al UEFA cuprinde patru faze:
– În prima fază va fi stabilită federația națională/orașul care va găzdui finala și semifinalele;
– În a doua fază, vor fi stabilite federațiile/orașele care vor găzdui fiecare un meci din sferturile de finală și trei partide din faza grupelor;
– În a treia fază, vor fi stabilite câte o federație/oraș care va găzdui un meci din optimi și trei partide din faza grupelor, în fiecare zonă geografică neselectată în primele două faze;
– În a patra fază, vor stabilite ultimele federații/orașe ce vor găzdui câte un meci din optimi și trei partide din faza grupelor.
Orașele gazdă vor fi anunțate la 19 septembrie, ora 14.00. Fiecare țară desemnată organizatoare poate găzdui meciuri din cadrul Euro-2020 pe un singur stadion.
Comitetul Executiv al UEFA a anunțat, la 25 ianuarie 2013, că ediția din 2020 a Campionatului European, an în care se vor împlini 60 de ani de la înființarea competiției, se va desfășura în 13 orașe, sub titulatura de „EURO pentru Europa”.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER