Naționala lui Adi Mutu este la un pas de o nouă mare performanță. România U21 va juca marți, la Ploiești, finala cu Danemarca, meci care se poate dovedi decisiv pentriu calificarea directă la Euro 2021.
„Tricolorii” mici au mers pe Ilie Oană, la Ploiești, pentru antrenamentul oficial înaintea partidei cu Danemarca. Naționala nu mai poate pierde locul 2, dar are nevoie de victorie pentru a fi sigură de calificarea directă la Campionatul European 2021.
„Adrian Mutu a exersat alături de jucători ultimele scheme pentru un succes care ar garanta prezența la al doilea turneu final U21 consecutiv”, scriu cei de la frf.ro
Ianis Hagi este marele pariu al lui Adi Mutu. Fostul mare atacant i-a arătat mijlocașului lui Rangers cum se bat loviturile libere.
„Ianis Hagi e un fotbalist super profesionist, nu am ce să-i reproşez băiatului, a venit cu atitudinea corectă, s-a antrenat foarte bine, cred că presiunea pe care o are în general nu ar trebui să o simtă sau să nu-i dea importanţă pentru că nu joacă doar el.
Nu joacă doar el, nu e doar el în echipă, e Ianis şi face parte dintr-o echipă. Important e să se bucure de fotbal. Să stea calm, să aibă linişte pentru că momentul… Va veni”, a spus Adrian Mutu, la conferinţa de presă.
Sursa foto: frf.ro
Adrian Mutu, pregătit de partida cu Danemarca. „Trebuie să jucăm aproape perfect”
Pentru Adrian Mutu, meciul cu Danemarca de marți este cel mai important din cariera de antrenor. Îi aduce aminte de o partidă cu Danemarca, de acum 17 ani.
Partida s-a terminat 2-2, iar Adrian Mutu a înscris un gol pentru echipa condusă în acel moment de Anghel Iordănescu. Naționala României a spus atunci „adio” luptei de calificare la EURO 2004.
„E un meci de calificare, l-aș compara tot cu un Danemarca – România, din 2003. L-am jucat la Copenhaga atunci, din păcate s-a terminat 2-2, am luat ultimul gol în ultimele secunde și am pierdut calificarea. Sper ca mâine să obținem calificarea la Campionatul European.
M-am concentrat foarte mult pe jocul echipei noastre. Știm adversarii, sunt puternici. Trebuie să jucăm aproape perfect. Nu am pregătit niciun discurs, nu o fac niciodată, sunt vorbe care-mi vin pe moment”, a declarat Adrian Mutu, la conferința de presă.
Lotul anunțat de Adrian Mutu pentru meciul cu Danemarca
Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), George Micle (FC Argeș); Fundași: Denis Haruț (FC Botoșani), Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Alexandru Pașcanu (SD Ponferradina / Spania), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Boboc (FC Viitorul), Raul Opruț (Hermannstadt), Ricardo Grigore (Dinamo); Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa / Italia), Gabriel Simion (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Ianis Hagi (Rangers/Scoția), Alexandru Mățan (FC Viitorul), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Olimpiu Moruțan (FCSB), Vlad Dragomir (Perugia / Italia); Atacanți: Nicolae Carnat (CFR Cluj), George Cîmpanu (Universitatea Craiova), Valentin Costache (CFR Cluj).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER