Raul Florucz este jucătorul proaspăt descoperit de oficialii FRF și s-a ajuns să se vorbească foarte mult despre fotbalistul ce evoluează la Olimpija Ljubljana. Este născut în Austria, dar Mihai Stoichiță spune că l-a convins să-și schimbe cetățenia pentru a juca în naționala României.
Pentru a analiza dacă merită efortul Federației Române de Fotbal am stat de vorbă cu Marco Dulca, care este campion în Slovenia cu Celje și pare românul care îl cunoaște cel mai bine pe Raul Florucz, jucător pe care l-a avut adversar în mai multe partide. „Am jucat de 4-5 ori contra lui, dar nu știam că e român. Nici el nu a venit la mine să-mi spună. E un jucător bun, înscrie des, e văzut bine în Slovenia”, a spus Marco Dulca pentru ProSport.
Mijlocașul central al lui Celje i-a expus calitățile jucătorului care evoluează extremă dreapta la Olimpija Ljubljana.
„Un jucător agil, de viteză, o extremă bună. Simte bine poarta, are tehnică în regim de viteză. La anumite meciuri a sărit în ochi. Era genul de adversar pe care îl luai în serios, despre care te atenționează antrenorul. Este unul dintre cei mai buni jucători din campionatul Sloveniei”, a spus mijlocașul de 25 de ani.
Dulca spune că Raul Florucz ar merita convocat la echipa națională a României, cu toate că postul pe care evoluează el pare blocat în acest moment de către Dennis Man sau Ianis Hagi, pe care Marco Dulca îi consideră mult mai valoroși.
„L-aș vedea încercat o dată la echipa națională. Chiar dacă România are jucători de atac foarte buni pe benzi, ar merita încercat, poate pentru viitor. Chiar dacă în moment Man și ceilalți din față joacă foarte bine”, a concluzionat fostul jucător de la FCSB și Viitorul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER