Cea mai mare parte a carierei lui Bogdan Lobonț s-a desfășurat în Italia, deși fostul portar al Rapidului a făcut istorie și la Dinamo sau Ajax. UEFA a rememorat joi o paradă de vis reușită de portarul naționalei la Euro 2008.
Bogdan Lobont a apărat timp de zece ani poarta naționalei României. Nu puțini sunt cei care îl consideră pe cel poreclit „Pisica” drept cel mai bun portar din istoria României.
Lobonț a avut multe momente memorabile în cariera la nivel înalt, dar meciul cu Italia, de la Euro 2008, va rămâne cu siguranță un reper pentru portarul născut la Hunedoara.
UEFA a rememorat azi parada senzațională a românului din meciul de la Euro 2008, atunci când naționala lui Chivu, Mutu și Rădoi remiza, 1-1, cu campioana mondială Italia.
Lobonț a avut un meci de zile mari în meciul în care Mutu a ratat un penalty în fața legendarului Buffon.
Reflexul de senzație reușit de Lobonț a provocat o adevărată istorie în rândul italienilor, care au ratat foarte multe ocazii mari în acel meci.
„Cum am putut renunța așa ușor la un astfel de portar?!”, s-a întrebat presa din Italia. Bogdan Lobonț jucase până in 2007 la Fiorentina, care l-a lăsat apoi la Dinamo. După doi ani în Ștefan cel Mare, fostul portar al olandezilor de la Ajax a semnat cu Roma, unde și-a și încheiat cariera.
?? Bogdan Lobonţ ? ⏪ #ThrowbackThursday with @hai_romania pic.twitter.com/zehNBmnMzn — UEFA EURO 2020 (@EURO2020) April 9, 2020
?? Bogdan Lobonţ ?
⏪ #ThrowbackThursday with @hai_romania pic.twitter.com/zehNBmnMzn
— UEFA EURO 2020 (@EURO2020) April 9, 2020
România, condusă în 2008 de Victor Pițurcă, a înregistrat două remize, contra Franței (0-0), respectiv Italiei (1-1), însă a pierdut cu Olanda, scor 0-2, în ultimul meci al grupei.
Din grupe s-au calificat Olanda și Italia, în timp ce România a încheiat pe poziția a treia, cu două puncte. Ultima a fost Franța, cu un singur punct obținut.
EURO 2008 a fost câștigat de Spania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER