Ronaldo Deaconu (24 de ani) va deveni liber de contract la finalul lunii ianuarie, însă fotbalistul care în trecut a fost dorit de Dinamo și FCSB este aproape de un transfer în Bundesliga.
Ronaldo Deaconu nu-și dorește să mai rămână la Gaz Metan, toate acestea din cauza problemelor financiare pe care le are trupa din Mediaș, însă nu duce lispă de oferte.
Fotbalistul care a stat la Gaz Metan în ultimul an a vorbit despre problemele pe care le-a întâmpinat de când a semnat cu trupa condusă de Ilie Poenaru și a dezvăluit că a fost nevoit să își vândă mașina ca să poată să își plătească ratele.
Deși a trecut prin momente dificile la formația din Mediaș, Ronaldo Deaconu a reușit să se concentreze pe fotbal și a atras atenția mai multor echipe din România, din Germania, Polonia și Turcia.
„Eu, la finalul lunii voi rămâne liber de contract. Am un contract cu clubul când am renunțat la memoriu. Am acceptat această tranzacție din partea clubului pentru că voiam să-i ajut. Nu voiam să iau nici banii înaintea băieților.
Când am renunțat la memoriu era octombrie. Ai aveau un termen să mă plătească mai devreme, dar eu mi-am reeșalonat toți banii pe care îi aveam de primit anul acesta. Sunt neîncrezător, din moment ce eu nu am luat niciun leu. Am vrut să-i ajut să nu se ajungă la alt memoriu.
Nu am mai fost plătit de 5 luni. Ni s-a plătit de către primărie un salariu și au urmat alte cinci luni. Eu a trebuit să-mi vând mașina pentru a plăti un credit. Am făcut o investiție în Brașov, să rămân și eu cu ceva după ce termin cu fotbalul”, a declarat Ronaldo Deaconu la Digisport.
„Suntem în negocieri avansate cu câteva cluburi, două din Germania, unul din Polonia. Și din Turcia este interes foarte mare. Însă eu nu voi pleca afară dacă clubul nu va fi o rampă de lansare pentru mine. Le-am și zis să facă totul pentru ofertele din Germania, în Bundesliga se ajunge foarte greu. Am două oferte din România care mi-au spus că mă așteaptă. La una dintre ele mi se potrivește mânușă stilul de joc, e chiar pe calitățile mele.
Eu oriunde mă duc, mă duc cu o ambiție foarte mare. Nu vreau să mă opresc aici. Vreau să-mi fac un nume. Îmi doresc să plec afară, sunt dornic de o nouă provocare. Greuther Furth este echipa din Germania”, a precizat Ronaldo Deaconu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER