Ruben de la Barrera nu câștigase niciun meci pe banca Viitorului până la meciul cu Astra. Jucătorii lui s-au dezlănțuit în partida din etapa cu numărul 5. „Dubla lui” Gabi Iancu și golurile spectaculoase înscrise de Mățan și Lukassen au adus primul succes pentru Viitorul.
Gică Hagi s-a agitat în tribune. A fost nemulțumit de deciziile arbitrului și a părut să dea sfaturi jucătorilor deși distanța până la teren este destul de mare.
„Ați auzit că domnul Hagi s-a agitat în tribună și a dat indicații?
Nu, nu. Nu am știut și nu am auzit nimic. Când sunt pe bancă sunt concentrat să fac ce am de făcut.Suntem foarte fericiți că am câștigat. Trebuie să o facem și săptămâna viitoare, și luna viitoare, și în fiecare meci”, a declarat antrenorul iberic.
Antrenorul spaniol a fost mulțumit de joc și și-a lăudat jucătorii. I-a îndemnat să muncească tot mai mult.
„Am jucat bine în prima repriză, am marcat multe goluri, aceste goluri au fost rezultatul felului în care am jucat. Merităm acest rezultat. Ar fi trebuit să câștigăm și până la acest meci, dar așa este fotbalul. Avem jucători foarte buni, ne-am creat șanse clare de gol și am fi putut înscrie mai mult decât am făcut-o.
Trebuia să câștigăm acest meci, existau emoții, dar acum toată lumea este bucuroasă în vestiar. Trebuie să jucăm la fel și cu CFR Cluj, care are o calitate evidentă. Pe Romario Benzar o să-l vedem curând pe teren. Este pregătit să joace”, a mai spus tehnicianul Viitorului
„Am făcut un meci bun și am reușit în sfârșit să câștigăm. Începem să adunăm puncte. Mister a venit cu mentalitatea de presa și de a ține mingea. Are aceeași idee, ca domnul Hagi. Mai am multe de realizat. Am un obiectiv, meci de meci, și vreau să-l ating”, a declarat și Alexadru Mățan.
„O victorie importantă. Suntem tot mai aproape de ce spun Mister. Aveam mare nevoie de victorie și mă bucur că a venit”, a declarat Cosmin Matei.
Viitorul are meci greu etapa viitoare și va înfrunta, pe teren propriu, campioana CFR Cluj.
„Puteți să câștigați și cu CFR Cluj?
Vă dați seama, de asta intrăm în teren”, a mai declarat Mățan.
„Tot timpul am jucat bine cu CFR Cluj acasă. Duminică o să încercăm să repetăm acest lucru”, a mai spus Matei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER