Viitorul este eliminată din Cupa României, după eșecul la scor cu Dinamo, 0-3. Ruben de la Barrera a fost foarte drastic după meci și a declarat că nu mai acceptă așa ceva la echipa sa.
Viitorul a fost intimidată de suporterii lui Dinamo, care au încurajat echipa din afara stadionului. Fabbrini a făcut un meci mare, iar Cosmin Contra poate amâna decizia definitivă.
De partea cealaltă, Ruben de la Barrera a fost criticat de Gabi Iancu, deși atacantul a refuzat să spună lucrurilor pe nume.
„Nu a fost cel mai rău meci, în termeni de dorință. A doua repriză a fost o consecință a primei părți, în cazul ăsta e vorba despre dorință și pasiune.
E cel mai rău meci de când sunt aici deși am avut speranțe mari de la această competiție..
Au fost mai buni decât noi, au vrut să câștige mai mult decât noi, scorul arată ce s-a jucat, am fi putut marca în repriza a doua, dar nu ca o consecință a jocului. Totul a fost greșit în meciul acesta.
Ăsta e obiectivul nostru, să fim în primele 6, să mergem în play-off. E prima și ultima oară când merge în modul ăsta într-un meci. Avem timp mâine și poimâine să ne gândim ce s-a întâmplat. Schimbăm sistemul pentru că așa e nevoie, trebuie să ne adaptăm”, a declarat antrenorul oaspeților, Ruben de la Barrera.
Gabi Iancu, misterios după eșecul la scor cu Dinamo: „Aș da în antrenori, dar nu cred că e frumos și normal!”
Gabi Iancu a anunțat că așteaptă iarna, pentru a vedea în ce direcție merge echipa. Atacantul a refuzat după meci să critice stafful tehnica, dar a dat de înțeles că lucrurile nu sunt așa cum ar trebui:
„Cupa României era un obiectiv, din păcate am ieșit ca anul trecut. În campionat mai avem patru meciuri până în iarnă. Vom trage linie în decembrie și vom vedea cum am evoluat.
Trebuie să ne adaptăm, să înțelegem, poate nu înțelegem. Vom vedea.
Mie mi-e greu să vorbesc acum, aș da în antrenori, dar nu cred că e frumos și nu cred că e normal. Adică aș spune, dar nu știu cum veți interpreta”, a declarat Gabi Iancu la Digi Sport.
ECHIPELE DE START:
Dinamo: Hinojo – Sorescu, Puljic, R. Grigore, Isma Lopez – P. Anton, Răuţă – Camara, Măgureanu, Fabbrini – Nemec Rezerve: Mejias, A. Radu, B. Valle, Gonzalez, V. Borcea, Ba, Bani, A. Garcia, Vl. Achim
Viitorul: Căbuz – Boboc, Dobrosavlevici, Martinez, De Nooijer – Gaztanaga, A. Artean – A. Ciobanu, G. Iancu, Măţan – Luckassen Rezerve: Cojocaru, Dussaut, Mladen, G. Ganea, C. Matei, Al. Georgescu, Ely, Ad. Stoian
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER