Copiii de la Unirea Ruginoasa, o comună situată la 60 de kilometri de Iași, au uimit întreaga țară în primăvara anului 2019, când au câștigat prima ediție a Cupei Satelor la fotbal, competiție Under 13 organizată în premieră de FRF în sezonul 2018-2019.
În ciuda valorii certe a micuților fotbaliști descoperiți și formați la Ruginoasa de către antrenorii Costel Cerneuțanu și Silviu Cerneuțanu, Poli Iași nu a avut ochi pentru aceștia. I-a ignorat, iar alte cluburi din țară care pun accentul pe fotbalul juvenil au profitat și i-au transferat pe valoroșii copii, care continuă să confirme și la un alt nivel. Și încep să bată la porțile echipelor naționale.
În cei doi ani scurși de la acel moment de glorie pentru echipa de la Ruginoasa clădită în timp de antrenorii Costel Cerneuțanu și Silviu Cerneuțanu și susținută de primarul Dănuț Nechifor, mai mulți copii talentați au luat drumul altor cluburi din țară, unde își demonstrează valoarea din plin.
Recent, Iulian Curcă (fundaș central și mjlocaș defensiv, desemnat cel mai bun jucător la turneul final al Cupei Satelor), ajuns între timp la Universitatea Cluj, a fost selecționat la o acțiune de formare a lotului național Under 15. Și a lăsat o foarte bună impresie, alături de alți copii talentați din țară care s-au făcut remarcați la Cupa Satelor.
Un alt copil extrem de talentat format la Ruginoasa este mijlocașul Dănuț Nechifor, el fiind transferat de Academia Gheorghe Hagi în decembrie 2019, în urma unui trial la care au participat mai mulți jucători din țară.
Într-un meci amical disputat sâmbătă, Viitorul Under 14 a învins cu scorul de 4-1 echipa U15 a Farului Constanța, iar ieșeanul Dănuț Nechifor, căruia cei de la Viitorul îi spun „Micul Hagi”, a fost printre cei mai buni jucători de pe teren. Folosit titular în linia mediană într-un sistem 4-3-3, Dănuț a marcat un gol în minutul 20, când a dus scorul la 2-0 și a mai reușit un assist.
Curcă și Nechifor nu sunt singurii copii valoroși plecați în ultimul an de la Ruginoasa. Ionuț Olăeru a plecat și el la Universitatea Cluj, iar Alin Bostan și Florin Doroftei joacă acum la CSS Craiova. Marian Olăeru, Denis Panciuc și Cătălin Axinia (2007) au dat probe de joc la Viitorul lui Hagi, urmând să revină în această vară, după ce acțiunea de anul trecut a fost întreruptă din motive pandemice. De asemenea, Adrian Olteanu, Vlăduț Bălășel și Răzvan Dinu au plecat la Academia Cristi Ciocoiu, la Bacău.
Mai nou, Cristi Ungureanu, care se ocupă de grupa 2005 la Liceul cu Program Sportiv Iași, l-a vrut pe portarul Giani Mocanu, iar în scurt timp va pleca la LPS și fundașul stânga Robert Hâra. Din păcate, de la Poli Iași nu s-a interesat nimeni de copii, potrivit spuselor antrenorului Costel Cerneuțanu.
„Dacă cei de la LPS îi vor pe copii, îi dăm. De la Poli Iași nimeni, absolut nimeni nu ne-a căutat. Noi ce să facem? Trebuie să le găsim un drum la copii. Au 14-15 ani de acuma, au nevoie de un alt stil de antrenament, le trebuie forță, le trebuie multe. Dacă la Iași nu-i vor… Noi eram bucuroși să-i dăm pe toți aici la Iași, să stea mai aproape de casă, de părinți. Nici noi nu ne putem ruga de ei… De la Poli Iași am vorbit ceva cu domnul Paraschiv, anul trecut înainte de pandemie, dar după aceea s-a sistat totul. Păcat că-i pierdem, de ani de zile se tot pierd copii foarte buni. Păcat că nu pot rămâne la Iași să facă performanță aici”, a declarat pentru ProSport antrenorul Costel Cerneuțanu.
Deși a plcat într-un an aproape o echipă întreagă, antrenorii de la Ruginoasa promit să descopere alți copii valoroși. „Acum ne apucăm de cei mai mici, avem grupele 2010, 2011, 2012, 2013, avem peste 40 de copii cu care facem zilnic antrenamente. Sunt câteva talente bune, dar mai trebuie vreo doi ani de muncă cu ei. Dacă există interes, sunt copii buni cu care lucrăm.
Menirea noastră este să-i descoperim și să-i dăm mai departe. Știți cum e la țară, sunt șanse mici de a ajunge sus. Să dea Dumnezeu să ajungă sus. Noi am muncit mult cu ei și au calități, au fost văzuți la turnee”.
Copiii de la Unirea Ruginoasa sunt privilegiați pentru faptul că dispun de condiții dintre cele mai bune de pregătire în comună. Aceștia au efectuat chiar cantonamentul de pregătire în comună, iar primarul Dănuț Nechifor promite că la Ruginoasa va răsări cea mai frumoasă bază sportivă din județul Iași.
„Îmi doresc să transform baza sportivă de la Ruginoasa într-un model și pentru alte comunități, vreau să fac aici cea mai frumoasă bază. Lângă terenul mare vom avea un teren acoperit, un balon în care copiii să se poată pregăti fără probleme și pe timp de iarnă”, spune primarul Dănuț Nechifor, care a început proiectul cu micii fotbaliști în urmă cu șapte ani: „Am început un proiect acum șapte ani. S-a muncit mult cu acești copii. Costel Cerneuțanu și Silviu Cerneuțanu au muncit foarte mult cu ei, au pus mult suflet, fac asta din multă pasiune.
Și dacă pui suflet și pasiune, dacă lucrezi cu copiii, rezultatele se văd. E un lucru nemaipomenit la noi, pentru că nu se face fotbal pe bani. Copiii nu plătesc la noi. Ajunge și joacă cel care merită, iar în față ajung cei mai buni. Ne bucurăm că micuții crescuți la noi ajung să confirme la echip de top, asta înseamnă că au valoare”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER