Rușii sunt încântați de Ianis Hagi, dar au și semne de întrebare: „Vine fiul unuia dintre cei mai mari mijlocași din Europa. A fost dorit de Barcelona, Borussia sau Ajax. Întrebarea este cât de credibile sunt aceste zvonuri”

Transferul lui Ianis Hagi de la Viitorul la Spartak Moscova este unul dintre subiectele intens dezbătute în presa din Rusia în ultimele zile. Potrivit jurnaliștilor din țara lui Putin, între cele două cluburi există o „înțelegere verbală” și totul se poate perfecta în perioada următoare. Astfel, pentru a veni în întâmpinarea suporterilor lui Spartak, jurnaliștii au făcut o descriere amplă a situației în care se află Ianis Hagi în contextul creșterii și dezvoltării sale la Viitorul Constanța, clubul tatălui său.

Într-un editorial publicat de Sport Express, Dmitry Girin a descris un context măgulitor în care l-a încadrat pe mijlocașul Viitorului: „Gheorghe Hagi este cel mai mare jucător din istoria României, unul dintre cei mai mari mijlocași din Europa anilor ’80 și ’90. Supranumele „Maradona din Carpați” spune totul. Astfel, s-ar putea spune că Ianis Hagi nu prea are noroc. Comparațiile și paralelele sunt inevitabile, chiar dacă pozițiile pe teren ale celor doi sunt diferite. Hagi-tatăl a fost un coordonator clasic, un post care acum nu mai există. Ianis e un fotbalist mult mai înclinat spre ofensivă, unul care poate juca în flancul drept, dar și ca al doilea atacant„.

Totuși, jurnalistul a rămas rezervat în ceea ce privește posibilitatea ca Ianis să fi fost dorit, așa cum s-a scris în România, de unele dintre cele mai mari cluburi din lume. „Dacă ați căuta numele „Ianis Hagi” în motoarele de căutare și ați citi titlurile, veți afla că în această vară a existat pentru jucător un interes de la Real, Barcelona, Borussia, Manchester United, Ajax și Sevilla. Întrebarea este cât de credibile sunt aceste titluri, însă lista este impresionantă„, scrie sursa citată.

În încheiere, articolul cu pricina parcurge și perioada Fiorentina, acolo unde Ianis nu a reușit să impresioneze, dar și dragostea mijlocașului pentru baschet. „Steph Curry este un exemplu de urmat. În ciuda staturii sale și a unui fizic nu tocmai impunător a fost capabil să își îndeplinească visul și să ajungă în cea mai tare ligă din lume„, este declarația lui Ianis, citată de Sport Express.

Transferul lui Ianis Hagi de la Viitorul pare, în acest moment, o chestiune de zile. Ianis nu a fost inclus în lotul convocat de Gică Hagi pentru Supercupa României, trofeu câștigat de constănțeni după 1-0 în fața campioanei CFR Cluj.

Publicat: 07 07. 2019, 09:59
Actualizat: 07 07. 2019, 10:20