S-a aflat arbitrul meciului dintre România și Finlanda! Cine se va afla la centru în a treia partidă a „tricolorilor” din Liga Națiunilor

România vine după două înfrângeri fără gol marcat, iar echipa este obligată să câștige meciul cu Finlanda. Edi Iordănescu și elevii săi au aflat numele arbitrului care va conduce partida.

Harald Lechner (39 de ani) se va afla la centru la partida împotriva finlandezilor. Austriacul va fi ajutat de către conaționalii săi, Maximilian Kolbitsch și Andreas Staudinger, pe când arbitru de rezervă va fi Josef Spurny. În camera VAR se vor afla Christian Dingert și Riem Hussein, ambii din Germania.

O singură dată s-a mai aflat Lechner la centru într-o partidă a primei reprezentative a României. Austriacul a oficiat un meci amical împotriva Macedoniei de Nord, scor 0-1, disputat în 2010.

S-a aflat arbitrul meciului dintre România și Finlanda!

Harald Lechner este arbitru FIFA din anul 2010. În afara meciului cu Macedonia de Nord, acesta s-a mai intersectat cu echipe românești în două rânduri. Austriacul s-a aflat la centru în anul 2020 la partida CFR Cluj – AS Roma, din Europa League, scor 0-2. De asemenea, a condus și o partidă a reprezentativei U21 a României, 2-2 cu Germania în 2013.

România mai are de disputat două meciuri în această pauză competițională, cel de sâmbătă, cu Finlanda, și returul cu Muntenegru, care va avea loc marți, tot de la ora 21:45. Ambele partide se vor juca pe stadionul Rapid-Giulești. În primele două, selecționata țării noastre a dezamăgit crunt, suferind înfrângeri fără gol marcat împotriva Muntenegrului și a Bosniei.

Echipa condusă de Edi Iordănescu se află pe ultima poziție a grupei din care face parte, după primele două etape. Mai mult, România este singura formație din grupa ei care nu a marcat niciun gol și nu a reușit să obțină niciun punct. Campania de Liga Națiunilor se va încheia în luna septembrie, cu o deplasare în Finlanda și un meci acasă în fața Bosniei. Conform unei clauze din contract, Iordănescu Jr. ar putea fi demis, în cazul în care ratează promovarea în următoarea divizie.

Publicat: 10 06. 2022, 17:02