S-a aflat câți bani a investit Victor Angelescu la Rapid. Patronul giuleștenilor s-a ținut de glume: ”Nu port 100.000 de euro în buzunar!” | EXCLUSIV VIDEO

Victor Angelescu a dezvăluit în timpul emisiunii ProSport LIVE suma investită de când a devenit patronul celor de la Rapid. Mai mult, afaceristul care deține cele mai multe acțiuni de la gruparea din Liga 2, a anunțat că își permite să finanțeze echipa din Giulești și în momentul în care va promova în Liga 1.

Victor Angelescu a dezvăluit câți bani a investit la Rapid

”Eu am investit doar banii mei la Rapid. Cred că între 1,5 și 2 milioane de euro. Eu cred că contează și norocul. De mic am intrat în finanțe, am mai multe afaceri. Nu vreau să vorbesc despre averea mea, dar am suficient încânt să susțin Rapidul și acum, dar și în Liga 1”, a spus Victor Angelescu în emisiunea ProSport LIVE.

Mai mult, patronul celor de la Rapid s-a ținut de glume în momentul în care a fost întrebat în legătură cu banii pe care îi are în portofel. ”Nu știu câți bani am acum la mine. Eu folosesc cardurile. Cred că am 1.000 – 2.000 de lei, dar am cardurile. Nu sunt genul să port 100.000 de euro în buzunar. Eu cred că domnul Copos are mai mulți bani decât mine”, a spus Victor Angelescu.

Victor Angelescu (35 de ani) este director pe Europa al companiei cehe APS Holding care își desfășoară activitatea în 12 țări. Afaceristul a jucat fotbal la juniorii Sportului Studențesc, iar în urmă cu puțin timp a fost aproape de preluarea echipei AS SR Brașov. Pe Sportul Snagov a preluat-o în ianuarie 2018, iar în luna mai a renunțat.

Rapid, la 6 puncte distanță de locul 1

După 20 de etape jucate în sezonul 2019 – 2020 din Liga 1, Rapid București a adunat 35 de puncte și se află pe locul 3 în clasament, la două puncte distanță de CS Mioveni și la 6 în spatele liderului UTA Arad. Gruparea din Giulești ocupă în prezent locul care duce la barajul pentru promovare/ menținere în Liga 1.

 

Publicat: 10 02. 2020, 12:10
Actualizat: 12 02. 2020, 12:09