S-a aflat ce va face Ionuț Negoiță cu celebru euro primit după vânzarea lui Dinamo. Unde investește fostul acționar al formației din „Ștefan cel Mare”

Redactor:
Sorin Barbu
S-a aflat ce va face Ionuț Negoiță cu celebru euro primit după vânzarea lui Dinamo. Unde investește fostul acționar al formației din „Ștefan cel Mare”
  • Publicat:

Ionuț Negoiță s-a retras din fotbal și intră tot mai tare pe piața imobiliară. Fostul acționar dinamovist a cumpărat cu 10 milioane de euro un teren de 10 hectare în București și vrea să ridice aici un ansamblu rezidențial.

Ionuț Negoiță a vândut clubul Dinamo în luna august spaniolilor conduși de Pablo Cortacero. Oamenii de afaceri s-au angajat să plătească un euro, dar și să achite datorii de aproape patru milioane de euro. 800.000 de euro trebuiau să ajungă în conturile unor firme controlate de Negoiță.

„Mă bucur că am ajuns la un acord. Afacerea e cedată către compania lui Cortacero, este perfectată sută la sută. Nu are ce să se mai întoarcă! După atâtea discuții și negocieri, de fapt tentative de negocieri, cu mulți ce se băgau în seamă și atât, într-un final, mă bucur că s-a realizat. Sper să fie bine. Până la urmă asta contează”, spunea Ionuț Negoiță, după ce s-a perfectat afacerea, în luna august a anului trecut.

Situația la Dinamo nu este grozavă. Pablo Cortacero s-a plâns că îi apar mereu facturi din mandatul lui Ionuț Negoiță, dar a promis, într-un interviu acordat ProSport, investiții de 10 milioane de euro. La club este însă tensiune mare. Jucătorii sunt supărați că nu și-au primit salariile, iar mulți dintre ei au plecat în acestă iarnă.

Când a preluat Dinamo, Ionuț Negoiță a spus că va face un stadion nou și că va muta echipa. N-a făcut nici stadionul pentru că n-a putut să ia baza din „Ștefan cel Mare”. Dacă o lua, făcea și stadionul. Dar el nu făcea niciodată stadion acolo! Dădea cel mai mare tun imobiliar.

E părerea mea că el făcea blocuri acolo, da! De ce ai luat o echipă dacă nu poți s-o susții?”, l-a atacat Dănuț Lupu pe Ionuț Negoiță.

Ionuț Negoiță, investiții serioase în domeniul imobiliar

După ce s-a retras din fotbal, Ionuț Negoiță a intrat puternic în domeniul imobiliar. Profit.ro scrie că fostul acționar dinamovist a cumpărat, împreună cu familia, un teren de 10 hectare din București. Afacerea a costat 10 milioane de euro.

Terenul a aparținut fostei fabrici de țevi Tubinox. Pe acest teren, familia Negoiță va ridica un ansamblu rezidențial de 3.500 de apartamente. Este cea mai mare investiție a familie Negoiță în acest domeniu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×