Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a dezvăluit că Laszlo Boloni a părăsit echipa națională ca jucător în condiții dureroase.
Dar ca selecționer a făcut treburi bune în mandatul 2000-2001. A avut un bilanţ de 13 meciuri, dintre care opt câştigate, două egaluri şi trei pierdute.
În anii 1977 şi 1983 a fost desemnat cel mai bun fotbalist al României. A jucat 102 meciuri în echipa naţională, pentru care a marcat 23 de goluri. A fost de 23 de ori căpitan al tricolorilor.
În 2000, Bölöni a preluat echipa naţională a României de la Emeric Ienei, cu obiectivul calificării la turneul final al CM din anul 2002 din Japonia – Coreea de Sud, însă în 2001 demisionează de la cârma naţionalei.
”Boloni nu ne-a lăsat cu ochii în soare, atunci când şi-a încheiat primul mandat, ne-a lăsat într-o poziţie foarte bună. Era mult după mijlocul campaniei, bătuse Ungaria acasă… ştiu ce înseamnă pentru el meciurile cu Ungaria.
Puţină lume ştie că el, de exemplu, a jucat în echipa naţională de la jumătatea anilor 70′. La un moment dat, brusc, s-a întrerupt apariţia lui la echipa naţională a României.
Eram copil atunci şi nu înţelegeam, presa nu spunea niciodată aşa ceva, dar absenţa de la echipa naţională a României s-a datorat, a fost cauzată de faptul că România a căzut în grupă cu Ungaria şi oamenii de atunci au spus >.
Deci acesta a fost un moment greu de suportat pentru un fotbalist de valoarea lui Boloni la momentul acela. După care a fost o presiune imensă la dubla Steaua – Honved, imensă, pe el şi pe Emeric Ienei, pentru că, la fel, autorităţile de atunci îşi puneau mari semne de întrebare asupra corectitudinii evoluţiei lui.
Iar acea victorie de care vorbesc, cu Ungaria, la nivel de echipă naţională, ne limpezea drumul către baraj”, a declarat Andrei Vochin pentru Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER