S-a dat startul la licitația pentru demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu”! Fără contestații, bulzoderele ar putea intra în acest an
Autoritățile județene din Timiș au deschis astăzi licitația pentru demolarea efectivă a Stadionului „Dan Păltinișanu”, în vedere ridicării unei arene moderne.
A fost nevoie de o a doua autorizare a procedurii, pentru că emiterea celor două hotărâri de Guvern a durat nejustificat de mult, dar, dacă procedura de atribuire nu va fi contestată, demolarea ar putea începe pe finalul acestui an.
Ofertele se pot depune până la sfârșitul lunii
În luna aprilie, Guvernul României a dat o hotărâre prin care aproba construirea efectivă a noului stadion. Abia în august, după enorm de mult timp pierdut, s-a dat și hotărârea pentru demolarea stadionului existent, căci legea cere ca Executivul să aprobe orice distrugere a unei baze sportive.
A fost nevoie, deoarece autorizația de demolare dată de primărie anterior și-a ieșit din termen, ca autoritățile județene să obțină una nouă.
Consiliul Județean Timiș este proprietarul arenei, caz unic în țară, și se va ocupa de demolare, pe care o va achita integral. Proiectul tehnic pentru operațiune e gata de aproape un an, așa că acum mai trebuie găsită doar o firmă care să pună „Marel Oval” la pământ. Licitația e urcată pe SEAP, iar termenul-limită de depunere a ofertelor e 30 septembrie, ora 15.
Nocturna, deși stricată, va fi valorificată…
CJT informează că se vor demola efectiv, pe lângă tribunele făcute prin muncă patriotică, pe un val de pământ, și birourile, vestiarele, și casa de bilete. Instalația de nocturnă, copertina și tunelul vor fi valorificate.
Aspect interesant în cazul instalației de iluminat, căci, reamintim, în februarie 2022, Poli Timișoara a pierdut la „masa verde” meciul cu Petrolul Ploiești tocmai pentru că instalația s-a stins. Atunci, arena s-a închis pentru jocuri oficiale, s-a spus că nimic nu se mai poate repara, și „Dan Păltinișanu” a rămas teren de antrenament.
Ei bine, iată, surpriză acum: „Nocturna va fi transferată cu titlu gratuit către o altă instituție publică, unde ar putea fi de utilitate„, au transmis reprezentanții CJT. Ce instituție, rămâne să fie stabilit.
Puțini bani alocați anul acesta pentru operațiune
Președintele actual al CJT, pentru scurt timp, e mândru că licitația se face cât el mai e la „butoane”. „Ridicarea noului stadion este unul dintre obiectivele majore ale județului nostru și vreau să subliniez că, deși se discută de mai multă vreme, pași concreți administrativi s-au făcut doar începând cu 2021.
Am reușit să depășim toate frânele puse proiectului, iar acum putem lansa licitația de demolare. Dacă, în final, este câștigător cetățeanul, atunci vom reuși”, a declarat președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Pentru demolare, costul estimat e de 19.961.600,00 lei fără TVA, respectiv 23.754.304,00 lei cu TVA. CJT alocase cu greu 2 milioane de lei pentru demolare, dar, aparent, acum mai are doar 1 milion disponibil, dar asigură că e suficient pentru cât se poate demolare în 2024. Pe aceeași locație se va ridica tot un stadion de 32.000 de locuri, dar fără piste și cu tribune acoperite