S-a supărat Mihai Teja: „Când schimb la pauză, de ce schimb? Când nu o fac…”. Cum a explicat momentul Hora – Gnohere, de la conferința de presă și care e situația lui Benzar
Mihai Teja a venit la flash-interviul de după meciul cu Astra cu zâmbetul pe buze, după primul succes al vicecampioanei în play-off-ul Ligii 1 Betano. Antrenorul FCSB a explicat de ce nu a jucat Ioan Hora, deși la conferința de presă anunțase că atacantul sosit în iarnă va fi titluar. Teja a fost indignat de faptul că este contestat și atunci când echipa câștigă. Astra – FCSB s-a terminat 2-0, la Giurgiu.
„Nu există meci fără emoții. Au intrat foarte bine, îi felicit pe băieți, știau că sunt foarte importante cele trei puncte. Au avut motivație. Mă bucur că am câștigat. Sper ca după pauză să revenim să mai puternici.
În conferința de presă mi s-a pus o întrebare și am spus că atunci când un jucător joacă bine și dă gol, nu pot să-l scot. Dacă nu joacă bine, intră alt atacant. Dacă Gnohere joacă bine și dă gol, Gnohere rămâne în echipă. La fel și Hora, și Rusescu. Hora a jucat bine, a dat gol, poate la meciul cu Viitorul nu a dat cel mai bun randament, iar acum a intrat Gnohere.
Când Hora a jucat și a meritat locul… Cu Viitorul nu a făcut cea mai bună evoluție a lui, atunci normal că a intrat Gnohere. Nu știu, vedem. A intrat foarte bine, a dat gol, ăsta este un loc foarte important pentru el”, a spus Mihai Teja, la DigiSport.
Teja a fost supărat pe faptul că e criticat atunci când schimbă la pauza meciurilor, dar și atunci când nu o face. „(n.r – despre faptul că unele decizii sunt luate de patronul Gigi Becali)Nu vreau să vorbesc despre așa ceva. Vreau ca echipa mea să joace bine, să câștige meciurile, în rest puteți să comentați orice.
E normal să pregătesc echipa, e normal să fie la un nivel foarte bun. Noi depindem de noi, mai sunt multe puncte puse în joc. Dacă noi câștigăm tot, e normal că se mai poate întâmpla ceva și la celelalte meciuri.
Cred că ați văzut, cred că a fost o repriză foarte bună. Nu facem schimbările de dragul de a schimbat. Când nu merg lucrurile, e normal să schimb. Dacă lucrurile merg bine, nu schimb. Când schimbam la pauză, de ce am schimbat la pauză, când schimb în minutul 60, de ce schimb în minutul 60″, a spus Mihai Teja.
Antrenorul roș-albaștrilor a anunțat că accidentarea lui Benzar, din informațiile sale, nu este gravă: „Nu, cred a avut o lovitură, dar nu mai putea să continue. Știu ce înseamnă echipa națională pentru el. Din ce am înțeles, are doar o lovitură”, a conchis Teja, la DigiSport.