„Să meargă „marele” Tăbârcă la echipa a doua!”

Adrian Anca îl vede răspunzător pe
tehnicianul bistrițean pentru situația actuală a Gloriei. Deși mai
are contract cu gruparea ardeleană până în vară, atacantul a fost
trimis fără prea multe explicații la echipa secundă a clubului.
Proaspătul tehnician al „vampirilor”, Sandu Tăbârcă, a decis să
renunțe la el, deși formația pe care o conduce a marcat doar trei
goluri în cele cinci etape care s-au scurs până acum, unul dintre
acestea înscris chiar de Anca.

Adrian, ai fost pus pe lista
de transferuri…

Da, asta pentru că am refuzat să joc
la echipa a doua a clubului. Mai întâi a vrut să-mi dea amendă 100
de dolari, apoi m-a trimis la Gloria II. I-am transmis că n-o să
joc acolo, așa că am fost pus pe lista de transferuri. Așa își
tratează jucătorii „marele” antrenor Tăbârcă! Din păcate nu cred că
voi mai putea pleca la o altă echipă până în iarnă.

Așadar, nu iei în calcul să
joci la echipa a doua?

În niciun caz. Acolo să meargă
Tăbârcă, dar nici măcar la Gloria II nu sunt sigur că ar face față.
El se dă antrenor, dar nu a reușit nimic până acum. Noi nu eram
puși la punct cu pregătirea fizică, iar el se preocupa de
pregătirea mentală! Ne vorbea de capre pe sârme și ne spunea că
putem reuși orice, în loc să ne antrenăm. Domnul Cârstea, când a
vazut, ne-a și zis: „Băi băieți, așa voi n-o să faceți nimic”.

Care crezi că e sursa tuturor problemelor?

I-a dat Pădureanu echipa pe mână lui
Tăbârcă, ca pe o jucărie. Și acum, exact asta face, se joacă cu ea!
Borbely dă gol meci de meci la echipa a doua. Îl aduce la
antrenamentele primei echipe și înaintea etapei îl trimite înapoi.
Motivul? Că nu slăbește un kilogram. A mers la conducere și a vrut
chiar să dea bani pentru a fi lăsat să plece, dar l-au refuzat.
Apoi Tăbârcă se lăuda prin vestiar că el nu ține cont de nume, că
taie și spânzură la Bistrița, iar dacă va fi să moară, o va face pe
mâna lui. Asta nu e atitudine de antrenor. Să nu-și bată joc de
noi, avem o vărstă, nu mai suntem niște puști.

Ce vei face în continuare?

Mie mi s-au cerut 30000 de dolari ca
să fiu lăsat să plec, deși am venit ca jucător liber la Bistrița.
În plus, clubul îmi datorează 12000 de dolari, plus primele, din
sezonul trecut. Eu am avut entorsă, nu am putut să joc ultimele
meciuri, dar Pădureanu a zis să nu-mi fac probleme că îmi voi primi
banii. Acum s-a răzgândit. Nu știu ce se va întâmpla până la
urmă.

Publicat: 11 09. 2009, 19:13
Actualizat: 11 09. 2009, 19:58