„Să nu ne îmbătăm cu apă rece! Voluntari nu s-a prezentat cum trebuie!”. Giani Kiriță, mesaj tranșant după prima victorie a lui Dinamo în noul sezon | EXCLUSIV
Dinamo a învins-o pe Voluntari, 3-2, în prima etapă de Liga 1. Însă, Giani Kiriță, fost mijlocaș la Dinamo, trage un semnal de alarmă formației din „Ștefan cel Mare”.
Pentru gazde, golurile au fost marcate de Deian Sorescu. În timp ce golurile oaspeților au fost înscrise de Fulop și Rață.
În următoarea etapă, Dinamo o va întâlni, în deplasare, pe FC U Craiova, iar FC Voluntari va juca, acasă, contra moldovenilor de la FC Botoșani.
Giani Kiriță, mesaj tranșant după prima victorie a lui Dinamo în noul sezon
Fostul fotbalist susține că FC Voluntari nu s-a prezentat așa cum trebuie și atrage atenția că Dinamo va avea un sezon greu, chiar dacă a început cu o victorie.
„Mi-a plăcut dăruirea, mi-a plăcut că au dat la o parte problemele pe care Dinamo le are, la ora actuală. E un început bun, dar va fi foarte greu, pentru că problemele astea încă nu s-au rezolvat. Și au dat peste o echipă Voluntari, care, până la urmă, nu s-a prezentat așa cum trebuie. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, că nu e cazul.
Dario Bonetti a venit într-un moment al lui Dinamo în care avea nevoie de antrenor, iar Dario Bonetti a mai fost la Dinamo, știe la ce s-a înhămat. Să vedem cum va face față meciurilor grele. Nu e vorba de asta (n.r. că nu a mai antrenat de mult timp), că, până la urmă, are destulă experiență. Doar că o să vină meciuri foarte grele pentru Dinamo. Asta în condițiile în care, Doamne ferește, nu se vor rezolva problemele cu banii, că, ați văzut și voi, sunt foarte mulți jucători cu memorii depuse și, atunci, situația va fi și mai grea”, a declarat Giani Kiriță, în exclusivitate, pentru ProSport.