Salarii în rate la Dinamo: cum au ajuns să fie plătiți fotbaliștii lui Dușan Uhrin jr.! Ce le-au promis conducătorii celor dezavantajați | EXCLUSIV

Conducerea echipei Dinamo a achitat salariile integral la doar o parte dintre fotbaliștii lui Dusn Uhrin jr, deoarece clubul se confruntă din nou cu probleme financiare.

Răzvan Zăvăleanu și Iuliu Mureșan au tot declarat că după ce clubul a intrat în insolvență, iar ei au ajuns în conducerea echipei Dinamo totul a devenit ok din punct de vedere financiar, dar evident că în limita situației actuale.

După ce Iuliu Mureșan și Răzvan Zăvăleanu au tras de jucători să accepte diminuarea contractelor, cei doi le-au promis acestora că ulterior salariile le vor încasa la timp. Însă, ProSport a aflat că oficialii lui Dinamo au din nou mari probleme în achitarea obligațiilor financiare.

Salarii în rate la Dinamo: unii jucători și-au văzut toți banii, iar alții doar o parte

Câțiva jucători din Ștefan cel Mare s-au plâns jurnaliștilor ProSport că șefii lui Dinamo le-au achitat salariile integral doar la o parte dintre ei, iar alții au primit jumătate din întreaga sumă, cu promisiunea că în cel mai scurt timp vor încasa și restul banilor.

Probleme cu banii au și angajații de la Săftica, dar și directorul sportiv Mihai Matei, celui care șefii echipei din Ștefan cel Mare nu i-au mai plătit chiria de două luni. Acesta chiar a fost plecat de la echipă în Craiova timp de câteva zile și a revenit la București pentru a-și clarifica situația cu conducerea clubului din Ștefan cel Mare. De altfel, după disputarea meciurilor de baraj, în funcție de menținerea lui Dinamo în prima ligă, se vor clarifica ulterior foarte multe lucruri.

ProSport a încercat să ia legătura cu Răzvan Zăvăleanu și cu Iuliu Mureșan pentru un drept la replică în ceea ce privește acest articol, dar cei doi oficiali ai trupei din Ștefan cel Mare nu au dorit nici de această dată să răspundă la telefon pentru a le explica suporterilor motivul deciziei plății salariilor integral pentru doar o parte dintre jucători.

Publicat: 21 04. 2022, 16:35
Actualizat: 21 04. 2022, 17:17