Salomao, în atenția celor de la Girona! „E adevărat! Îl știu de când juca în Spania”

Diogo Salomao, 30 de ani, întră în ultimele șase luni de contract cu Dinamo și e în atenția mai multor cluburi din străinătate. Rednic a anunțat că sunt interesate de serviciile portughezului două echipe din Golf, dar acum pe listă s-a înscris și Girona, club din prima ligă spaniolă.

Directorul sportiv de la Girona, Quique Carcel, caută un jucător care să-l înlocuiască pe Johan Mojica, jucător ce s-a accidentat și nu mai paote evolua în următoarele șase luni, iar Salomao pare înlocuitorul perfect, referințele sale fiind bune de pe vremea în care activa în Spania. Acum, la Dinamo e pe o pantă ascendentă, a marcat goluri decisive și a atras atenția.

Ibericii au discutat cu antrenorul Jose Gil, fost colaborat al celor de la CFR, după care s-au luat referințe direct de la cel care l-a adus pe Salomao în Liga 1, impresarul Sergiu Dan. „Salomao e monitorizat de Girona, e adevărat. Ei au văzut că e un profesionist desăvârșit, că marchează decisiv și-l cunoșteau de pe vremea în care jcua în Spania. El a salvat-o pe Deportivo de la retrogradare în 2015…Diogo are 30 de ani, dar fizic stă foarte bine”, a spus Sergiu Dan pentru ProSport.

„Eu am vorbit cu Salomao, el își dorește să continue cu noi, sunt ceva discuții cu echipe din Golf. Vă dați seama că dacă oferta o să fie interesantă, atunci și noi o să încercăm să găsim o soluție. E totuși jucător de 30 de ani…el e cel care va decide. Se simte bine aici, îmi place, e un profesionist adevărat, nu l-am auzit să plângă, e mereu pozitiv și a arătat asta în teren”, a declarat recent și antrenorul Mircea Rednic.

Salomao e și în atenția celor de la FCSB, Gigi Becali anunțând că mijlocașul e unul dintre preferații săi de la Dinamo. E treaba lui pe cine dă afară, nu mă interesează ce face Rednic la Dinamo. Dacă e vorba despre transferuri, vorbim în iarnă. Salomao și Nistor sunt doi jucători valoroși. Nu vreau să mai zic de nimeni, nu vreau să mai supăr pe nimeni” a declarat Becali la ProX.

 

Publicat: 20 12. 2018, 12:47
Actualizat: 20 12. 2018, 12:48