Sandu a „incendiat” Casa Fotbalului!** După zile de amenințări cu excluderi și sancțiuni, dovada unei noi minciuni: FIFA îi dă câștig de cauză Craiovei în războiul cu FRF!
Oficialii Universității Craiova au reușit să facă dovada unui nou fals făcut de forul condus de Mircea Sandu. Oltenii au obținut de la FIFA și partea din comunicat omisă de FRF, referitoare la posibilitatea ca o echipă să își caute dreptatea și în instanțele civile. Forul mondial precizează că acest lucru este posibil atâta timp cât o altă lege națională nu o interzice, se arată într-o scrisoare publicată pe editie.ro
„De asemenea, în ceea ce privește litigiul dintre Federația Română de Fotbal (denumită în prezentul FRF) și SC Fotbal Club U Craiova SA, dorim să reluăm cele de mai sus și să subliniem faptul că problema dacă litigiul în cauză poate face exclusiv obiectul arbitrajului depinde nu numai de obligațiile prevăzute în Statutul FIFA, ci și de prevederile legislației naționale din România. În cazul în care legislația din România interzice în mod obligatoriu arbitrajul pentru anumite litigii, FRF nu poate impune membrilor săi recurgerea la o procedură de arbitraj”, se arată în comunicatul remis de FIFA.
Astfel, se răstoarnă toate amenințările făcute de Dumitru Dragomir și Mircea Sandu în ultimele zile, conform cărora toate echipele românești și reprezentativele naționale vor fi excluse din competițiile internaționale din cauză că o decizie sportivă a fost întoarsă de Curtea de Apel.
Surse din cadrul clubului Universitatea Craiova au dezvăluit pentru ProSport ca în această dimineață oficialii clubului oltean vor depune la DNA întreaga scrisoarea trimisă de FIFA către FRF și totodată îl vor acuza pe Mircea Sandu pentru faptul că în cursul zilei de ieri a ascuns intenționat pasajul din documentație favorabil Universității Craiova.