Sandu, la DNA!** „Nu s-a pus niciun sechestru nici pe bunurile FRF, nici pe ale mele”

Sandu, la DNA!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE Președintele FRF, Mircea Sandu, și avocatul său au părăsit, joi, sediul DNA după circa o jumătate de oră, Cristian Ene afirmând că au dat niște declarații și precizând că nu s-a pus sechestru pe bunurile federației sau pe cele ale conducătorului acestui for.

Am dat niște declarații și țin să vă precizez că nu s-a pus niciun sechestru nici pe bunurile FRF, nici pe cele ale lui Mircea Sandu”, a declarat avocatul Crsitain Ene.

Președintele FRF, Mircea Sandu, a ajuns, joi, în jurul orei 14.30, împreună cu avocatul său, Cristian Ene, la sediul DNA, acesta din urmă precizând că au fost convocați pentru a face unele clarificări în cazul dezafilierii clubului Universitatea Craiova.

„Nu am informația că la FRF s-ar fi pus un sechestru la această oră. Urmează ca după procedura de astăzi să aflăm. Ne-au invitat astăzi la sediul DNA, ne-au spus că trebuie făcute unele clarificări în urma declarațiilor date de celelalte părți în cauză. Nu știm exact ce s-a declarat, pentru că urmărirea penală nu este publică, nu ni se aduce la cunoștință decât în momentul în care procurorul consideră că respectivele aspecte trebuie înștiințate„, a spus avocatul Cristian Ene, inainte de a intra la DNA.


Președintele FRF, Mircea Sandu, a ajuns, joi, în jurul orei 14.30, împreună cu avocatul său, Cristian Ene, la sediul DNA, acesta din urmă afirmând că au fost convocați pentru a face unele clarificări în cazul dezafilierii clubului Universitatea Craiova.

Nu am informația că la FRF s-ar fi pus un sechestru la această oră. Urmează ca după procedura de astăzi să aflăm. Ne-au invitat astăzi la sediul DNA, ne-au spus că trebuie făcute unele clarificări în urma declarațiilor date de celelalte părți în cauză. Nu știm exact ce s-a declarat, pentru că urmărirea penală nu este publică, nu ni se aduce la cunoștință decât în momentul în care procurorul consideră că respectivele aspecte trebuie înștiințate„, a spus avocatul Cristian Ene.

Mircea Sandu a afirmat doar că a fost invitat la sediul DNA. „Am fost invitat aici”, a spus Sandu.

Doi procurori ai Direcției Naționale Anticoprupție au fost prezenți, joi dimineață, la sediul LPF, în legătură cu ancheta privind excluderea Universității Craiova, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul LPF.

Potrivit unor surse implicate în acest dosar, un agent procedural al DNA a înmânat conducerii ligii o copie a ordonanțelor de punere sub sechestru a unor bunuri.

Federația Română de Fotbal (FRF) și Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) sunt învinuite de procurorii DNA în dosarul excluderii Universității Craiova, alături de președinții acestor foruri, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, și de alți membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceștia sunt învinuiți de abuz în serviciu și de sustragere de bunuri de sub sechestru.

Până în prezent, au fost audiați de DNA toți cei acuzați în acest dosar și mai mulți foști componenți ai echipei oltene.

Federația Română de Fotbal anunța, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federației, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-și retragă acțiunile în instanțele civile împotriva Federației Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.

Președintele FRF, Mircea Sandu, declara că decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat imediat în vigoare, singura posibilitate ca această hotărâre să fie anulată fiind în cadrul votului Adunării Generale din 2012. După dezafiliere, jucătorii Universității Craiova au devenit liberi de contract și au plecat gratis la alte echipe.

Acțiunea procurorilor DNA în acest caz a fost pornită pe baza plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale față de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universității Craiova din FRF, pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×