Sandu: „Marii internaționali au inghițit iarba și și-au rupt picioarele pentru noi; chiar merită să-i tăvăliți în „bodegile de lângă oraș”?”

  • Mircea Sandu alege metoda scrisorilor deschise pentru a-i oferi răspuns președintelui FRF, Răzvan Burleanu. ProSport vă prezintă ce i-a replicat fostul șef de la Casa Fotbalului succesorului său
  • Burleanu a organizat marți, la FRF, o conferință de presă în care a vorbir despre „șoareci”, „gășculițe” și „deratizări”. Întreaga conferință de presă o puteți revedea în materialul video de mai jos

Acuzele pe traseul Răzvan Burleanu – Mircea Sandu zboară ca gloanțele dintr-o parte în cealaltă. În fiecare zi. Iar finalul lunii mai a reliefat adevărata față a relației dintre președintele FRF și președintele de onoare de la Casa Fotbalului. O față brăzdată cu o cascadă de dezvăluiri, un stol de amenințări, glume sofisticate și comparații fără rost. Ieri, înainte de prânz, Burleanu a susținut o conferință de presă la Casa Fotbalului, iar Sandu a replicat spre seară.

Ce a declarat Burleanu în cadrul unei conferințe de presă susținută marți

„Un alt subiect de care am rămas surprins și binînțeles ne-am dorit și am și reușit să-l eficientizăm, face referire la serviciile de catering. Serviciul de catering, de exemplu, la meciul România – Ungaria, a înregistrat un cost de aproximativ 250.000 de euro. De data aceasta, Federația Română de Fotbal a plătit doar 70.000 de euro, mai puțin de o treime, înregistrând în același timp un nivel superior de conținut și sofisticare”.

„În conturile federației a intrat zilele trecute suma de 270.000 de euro, bani care se vor duce în perioada următoare în dezvoltare. Aceasta este diferența dintre un mod profesionist de organizare a Federației Române de Fotbal și o gășculiță cu instinct de bișnițăreala pe care l-am avut până acum. De aceea vreau să îi transmit pe această cale domnului Mihalache, care se află în concediu, că nu are de ce să își facă griji că nu a fost implicat în organizarea finalei de Cupă, fiindcă nu o să dăm prime, așa cum ați aflat până acum, nimănui care a fost implicat în această finală, fiindcă până la urmă acestea sunt elementele care fac parte din fișa postului fiecăruia dintre noi”

„Mai mult decât atât, nu pot să nu remarc declarația unui

Reacția lui Mircea Sandu: „Din acest fotbal de „aprozariști” și de „descurcăreți”, cum îi denumiți dumneavoastră în bătaie de joc pe membrii asociați, au ieșit succese istorice care au umplut de mândrie milioane de români”

„În peste 50 de ani de fotbal am învățat că acest sport este apanajul bărbaților adevărați. Am învățat să gândesc și să mă exprim liber, să accept criticile dure dacă sunt formulate într-un limbaj decent, iar când cineva mă nemulțumește să încerc mai întâi să lămuresc problema față în față. În ani de zile de administrație sportivă la cel mai înalt nivel am învățat să vorbesc și să acuz doar bazându-mă pe probe. De când ați preluat mandatul de președinte al FRF, încă nevalidat de instanțele competente, ați refuzat aproape orice contact cu mine. Este ridicol să discutăm prin intermediul presei despre chestiuni care puteau fi lămurite între noi inainte de a se propaga ca minciuni sfruntate în spațiul public. De câteva zile mă insultați în mass-media. Astăzi (n.r. – ieri) calomniile au atins apogeul într-o conferință de presă pe care ați dorit-o spectaculoasă. Să nu mă înțelegeți greșit: am o deschidere totală față de libertatea de exprimare, însă în aceeași măsură cu asumarea responsabilității. Nu intenționez să analizez în amănunt elucubrațiile dumneavoastră. Admit că ați putea fi prost sfătuit, dar mă intorc la responsabilitate, la curajul de a discuta față în față. Ca atare, o să vă chem să produceți dovezile afirmațiilor dvs în fața Justiției.

„Vă propun să donăm fiecare câte 25.000 lei pentru o casă de copii”

Dincolo de faptul că ați făcut publice date parțiale dintr-un contract de colaborare privat, cu clauze confidențiale protejate prin lege, țin să fac câteva precizări: Nu folosesc un automobil proprietatea FRF; Cei doi angajați sau consilieri personali platiți pentru mine de FRF nu există; Suma de 40.000 euro pe lună pe care o avansați drept costuri aferente întreținerii funcției mele se limitează doar la renta viageră și la câte un plin de motorină pentru lunile martie, aprilie și mai. Părerile pe care le emiteți despre mine, cum că sunt ahtiat după bani și funcții, fac deja parte din spectacolul ridicol pe care-l regizați. Vă propun să donăm fiecare câte 25.000 lei pentru o casă de copii, dacă tot vorbiți despre bani. Iar dacă tot vorbiți despre funcții, vă provoc să demisionați din funcția de președinte FRF, iar eu vă promit că nu voi mai candida pentru un nou mandat în Comitetul Executiv UEFA, cu șanse de a fi ales vicepreședinte.

„Pot privi pe oricine în ochi. Pun liniștit capul pe pernă. Nu mi-am jignit niciodată colaboratorii”

N-am avut niciodată iluzia veșniciei și nici nu sunt un predicator al virtuții. Am privit mandatele mele la FRF ca o muncă serioasă, ca pe o datorie zilnică și nu silnică, fără să umblu cu jumătați de măsură. Pot privi pe oricine în ochi. Pun liniștit capul pe pernă. Nu mi-am jignit niciodată colaboratorii, n-am persiflat marii internaționali, n-am desconsiderat membrii asociați. La FRF, domnule Răzvan Marian Burleanu, sunt mulți profesioniști redutabili care nu merită să fie denumiti „șoareci” nici măcar în glumă. Din acest fotbal de „aprozariști” si de „descurcăreți”, cum ii denumiti dumenavoastră în bătaie de joc pe membrii asociați, au ieșit succese istorice care au umplut de mândrie milioane de romani. Iar marii internaționali sunt eroii care au inghițit iarba și și-au rupt picioarele pentru țara noastră; chiar merită să-i tăvăliți prin cuvinte grele în „bodegile de lângă oraș”?

„Târâți federația într-un război murdar al declarațiilor”

Aștept cu nerăbdare rezultatele auditului promis încă din campania dumenavoastră. Sper că e făcut de o companie cu reputație. Sunt convins că va fi pe deplin favorabil instituției FRF, pe care dumneavoastră o târâți într-un război murdar al declarațiilor sforăitoare fără suport real, cu pierderi financiare și de imagine pe care viitorul le va deconta”.

 

 

Publicat: 28 05. 2014, 12:35
Actualizat: 28 05. 2014, 14:38