După ce au decis excluderea definitivă a Universității Craiova din fotbalul românesc, în cadrul Adunării Genrale s-a mai luat o decizie care asigură păstrarea actualelor funcții lui Mircea Sandu și Dumitru Dragomir.
Vasile Mincu, președintele AJF Constanța, a propus ca nicio persoană din fotbalul romănesc să nu-și piardă funcția, în cazul în care este anchetat, până când decizia nu va fi una definitivă.
„Este o propunere care protejează pe toată lumea”, a declarat Mircea Sandu, care astfel are postul asigurat în eventualitatea începerii urmării penale. În cazul în care ar fi fost trimiși în judecată erau obligați să renunțe la funcțiile pe care le ocupă. Mircea Sandu și Dumitru Dragomir sunt cercetați în procesul intentat de Adrian Mititelu în cazul dezafilierii Craiovei.
Până în acest moment, persoanele aflate sub ancheta penală erau suspendate din funcție până la finalizarea anchetei, așa cum s-a întâmplat și în cazul fostului șef al CCA, Vasile Avram.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER