Sandu și Dragomir, din nou puși la zid!** Testul pe care ar trebui să-l treacă cei doi conducători

Mircea Sandu și Dumitru Dragomir sunt puși la zid de suporteri și li se cere demisia. Din cauza celor doi, un amical care trebuia să se dispute între UTA și Poli s-a anulat, deoarece fanii celor două echipe voiau să protesteze împotriva lor.

Un alt inamic declarat al celor doi este Constantin Iacov, vorbește despre situația fotbalului românesc .

„Ceea ce fac cei doi este efectul atâtor ani de conducere frauduloasă, timp în care au distrus fotbalul românesc. Sandu și Dragomir au trecut federația și liga pe persoană fizică și acționează după bunul plac. Răul s-a perpetuat cu timpul și are rădăcini mai vechi”, a declarat Constantin Iacov pentru Evz.

Iacov propune ca Sandu și Dragomir să fie supuși unui test psihiatric și precizează că este foarte greu ca cei doi să fie îndepărtați din fruntea fotbalului românesc.

„În primul rând, ei țin de scaune de frică. Dacă ar veni altcineva și ar cere un audit, ar apărea probleme mari pentru Sandu și Dragomir. În al doilea rând, nu renunță fiindcă sunt dependenți de putere. Sandu și Dragomir au nevoie de un test psihiatric. Să vedem dacă pot fi trași la răspundere pentru activitatea lor. Ei sunt acceptați în continuare de sistem și sunt ținuți în brațe. E greu să fie îndepărtați”, a mai precizat fostul patron de la FC Național.
 

Publicat: 08 03. 2012, 10:59
Actualizat: 08 03. 2012, 11:00