Cristi Săpunaru și Denis Alibec sunt buni prieteni. Fundașul lui Kayserispor îl apără pe Alibec în conflictul acestuia cu antrenorul și conducerea FCSB-ului, dar îi face și o recomandare.
„Ceea ce se întâmplă cu Denis Alibec nu mi se pare normal, acum șase luni era cel mai bun atacant al României și acum… E treaba celor de la Steaua ce fac. Normal că am vorbit cu el, și cred că niciun jucător nu ar putea evolua bine în situația în care se află el. Nu știu dacă i-aș recomanda o schimbare de echipă, dar ar trebui să fie un pic mai umil câteodată. Dar nu înțeleg de ce cu alți antrenori a fost altfel, a putut să evolueze bine și acum, nu. Nu vreau să înțelegeți că vorbesc despre Dică, nu el e vinovatul”, a spus Cristi Săpunaru.
Selecționerul Cosmin Contra a comentat și el situația lui Alibec și-i recomandă să plece cât mai repede de la FCSB: „Sunt preocupat pentru Denis Alibec, trece printr-o perioadă proastă. Trebuie să facă o schimbare în ceea ce privește ceea ce își dorește de la fotbal. Și dacă are posibilitatea să schimbe echipa și să o ia de la zero, cred că ar fi extraordinar pentru el și echipa națională”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER