Șase portari au jucat la CFR Cluj în sezonul 2019-2020. Cum a doborât campioana României recordul lui Dinamo din alte două campionate
Cu toate că Giedrius Arlauskis a fost unul dintre cei mai buni, dacă nu cel mai bun, oameni ai lui CFR Cluj din acest sezon, nu mai puțin de șase portari au apărat buturile proaspetei campioane. În afara lui Arlauskis, care a apărat în 28 de partide, s-au mai aflat acolo Vâtcă, Ad. Rus, Jesús Fernández, Sandomierski și Hindrich.
CFR Cluj a avut sezoane cu maximum cinci goalkeeperi
Doar primul a avut 4 apariții, ceilalți câte 1. Totodată Vâtcă, Ad. Rus și Jesús Fernández au părăsit echipa după prima parte, în timp ce Sandomierski și Hindrich au venit în a doua. Doar lituanianul a rămas statornic pe întreaga durată a sezonului.
Toate acestea au dus la realizarea unui record cantitativ și anume pentru prima oară la o campioană a României au apărat șase portari. Vechiul record era de cinci portari și fusese înfăptuit în două rânduri: Dinamo la ultimul ei titlu, cel din 2006/07, când i-a avut între buturi pe Gaev, Lobonț, Matache, Moss și Romanovs și tot CFR Cluj, în 2011/12, când poarta i-a fost apărată de Beto, Daniel Fernandes, Mincă, Nuno Claro și Stăncioiu.
Formaţia CFR Cluj a câştigat al treilea titlu consecutiv de campioană a României, al şaselea din istorie, luni seară, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa Universitatea Craiova, în ultima etapă a play-off-ului ediţiei 2019/2020 a Ligii I, meci disputat în sistem de finală.
Partida s-a disputat ca o finală ca urmare a unei decizii a Comitetului Executiv al FRF. Dacă după două reprize era egalitate, s-ar fi trecut la prelungiri şi eventual la lovituri de departajare.