Ministerul Apărării Naționale a trimis o comisie de cercetare peste Florin Talpan, juristul CSA Steaua, după declarațiile date în presă în luna noiembrie în urma termenului din dosarul procesului pentru palmares dintre CSA Steaua și FCSB.
După termenul din 3 noiembrie 2022, Florin Talpan a avut mai multe declarații dure la adresa MApN, CSA Steaua, dar i-a răspuns în termeni critici și lui Marcel Ciolacu, cel care a spus că FCSB ar trebui să joace pe stadionul Ghencea.
ProSport a aflat că MApN a trimis o comisie de cercetare pentru a-l trage la răspundere pe Florin Talpan, după ce colonelul în rezervă Dumitru Urduban a făcut sesizare la MApN.
„Domnule Ministru,
Sunt colonel în rezervă Urduban Dumitru, talon pensie XXXXXXXX. Am văzut astăzi în presă declarațiile juristului CSA Steaua, colonelul Talpan.
Am rămas înmărmurit de acuzele, jignirile, calomniile pe care acest jurist frustrat le aduce factorilor de decizie și armatei române, ministrului însuși, secretarului de stat, responsabililor multor direcții ai instituției noastre. Așa ceva nu este posibil!
Nu cred că este vorba numai de indisciplină la acest domn Talpan, care folosește un ton arțăgos față de colegii din minister, care insultă cu nonșalanță, care își arogă merite și se laudă, de multe ori în mod mincinos, care cere cu nerușinare funcții, grade, promovări și altele, toate acestea fiind de natură să afecteze prestigiul și imaginea armatei române. Chiar este momentul să se termine acest spectacol mediatic creat de colonelul Talpan!”, se arată în sesizarea colonelului în rezervă Dumitru Urduban.
ProSport a aflat că CSA Steaua, prin comandantul Răzvan Ștefan Bichir, l-a băgat în ședință pe colonelul Florin Talpan căruia i-a transmis să nu mai apară în presă. În caz contrar, juristul CSA Steaua riscă să fie dat afară din Armata română.
Și Eduard Bachide, Secretar de Stat și Șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din MApN, a transmis comandantului CSA Steaua să urgenteze ancheta în cazul lui Florin Talpan.
De altfel, Florin Talpan a mai fost sancționat de CSA Steaua și în 2021, când i-a fost luat un procent semnificativ din salariu și declara la vremea respectivă: „Mama a plecat la ceruri, supărată pentru tot ce mi se întâmpla, supărată pe toți cei care m-au sancționat, mi-au luat bani din salariu, bani munciți zi și noapte pentru pregătirea dosarelor, care m-au șicanat!
Persoane responsabile, din Club și din Minister, care ar fi trebuit să mă susțină, să mă ajute, să fie alături de mine în demersurile mele pentru respectarea drepturilor Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, m-au sancționat pe nedrept! Deși îmi făceam datoria cu responsabilitate și conștiinciozitate, mi-au luat din salariu, din munca mea. Oare cine muncește fără plată?”.
Totodată, pe lângă faptul că CSA Steaua nu-l mai lasă pe Florin Talpan să apară cu declarații în presă, comandantul Răzvan Ștefan Bichir n-a delegat pe nimeni din partea juridică a clubului pentru a reprezenta CSA Steaua. Asta în contextul în care ProSport a făcut mai multe cerereri către CSA Steaua prin care a solicitat un interviu cu un organ abilitat din cadrul clubului pentru a face bilanțul proceselor din ultimii ani dintre CSA și FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER