Scandal la Craiova înaintea primului meci de play-off! Oltenii au emis un comunicat în care își exprimă nemulțumirea. Ce i-a indignat pe șefii din Bănie
Oficialii Universității Craiova au emis, vineri, un comunicat de presă în care își exprimă vehement nemulțumirea față de delegarea arbitrului Alexandru Tudor la meciul din play-off, cu Astra. Oltenii se plâng de faptul că Tudor a „făcut praf” mai multe meciuri ale echipei lui Devis Mangi și susțin că delegarea sa la partida din Bănie e una inoportună.
Oltenii fac apel la suporteri să vină în număr cât mai mare la stadion pentru „a echilibra raportul de forțe”. Doi ani și jumătate au trecut de la ultima delegare a lui Alexandru Tudor la un meci al Craiovei. Redăm mai jos, integral, comunicatul emis de șefii de la CS Universitatea Craiova:
„Delegarea domnului Tudor la partida cu Astra, un act de sfidare la adresa întregii Oltenii
Am luat act cu indignare și revoltă de delegarea domnului Alexandru Tudor la primul meci al Universității din playoff, chiar la Craiova, cu Astra.
Dl. Tudor a făcut praf mai multe meciuri ale Științei, influențând decisiv rezultatul unor partide cruciale, cum ar fi cea jucată cu Steaua în chiar ultimul meci de pe fostul „Central” (când un penalty inventat de numitul domn arbitru a scos Craiova din competiție și a stricat sărbătoarea unei regiuni întregi).
Având în vedere toate aceste antecedente, precum și numeroasele proteste și luări de poziție ale clubului nostru împotriva prestațiilor domnului arbitru, de-a lungul timpului, considerăm delegarea lui o ofensă la adresa tuturor suporterilor olteni, ba chiar un gest inconștient, dacă ne gândim la ostilitatea cu care va fi primit de un stadion întreg, fapt ce ar putea strica tot spectacolul fotbalistic la care toată lumea (noi, adversarii noștri și, sperăm, forurile fotbalistice interne) spera.
Reamintim tuturor că oficialii Universității, spre deosebire de cei ai rivalilor, au avut mereu poziții decente și îngăduitoare la adresa arbitrajelor deseori potrivnice din acest sezon. Pentru că știm și admitem că orice om poate să greșească. Doar că sunt și oameni care greșesc atât de des și atât de unidirecțional încât, cu tot respectul, nu mai putem avea încredere în probitatea profesională a domnului Tudor.
Nu am cerut și nu vom cere niciodată tratament preferențial, cerem doar să fim tratați corect și sportiv, iar delegarea de astăzi este (și ne măsurăm bine cuvintele) o bătaie de joc la adresa fotbalului și la adresa Universității Craiova, în egală măsură”, se arată în comunicatul emis vineri de olteni.