Scandal monstru în derby-ul promovării. Penalty pentru oaspeți, gazdele protestează și arbitrul anulează decizia! „Veți vedea, Voluntari nu mai pierde nimic până la final.” Spectacol ciudat și la partida Bacău-Suceava

Partida FC Voluntari – Academica Argeș 1-1, disputată sâmbătă în etapa a 5-a din play-off-ul Seriei 1 din Liga 2, decisivă pentru stabilirea echipei care promovează în Liga 1, a fost marcată de un scandal uriaș. Oaspeții au primit penalty în minutul 34, la scorul de 0-0, iar fundașul Mitache de la Voluntari a primit cartonaș galben. Gazdele au protestat, arbitrul Dan Florin Dreve, din Cluj, s-a răzgândit după ce s-a consultat și cu asistentul, a anulat penalty-ul și a acordat lovitură liberă indirectă pentru gazde și cartonaș galben atacantului Guerra Rodriguez, de la Pitești, pentru simulare! Acest ultim amănunt este foarte important pentru că, peste numai 4 minute, în urma unui fault, fotbalistul de la Academica a mai primit un galben și a fost eliminat, iar piteștenii au evoluat până în minutul 63 (când Sorin Rădoi, de la gazde, a văzut la rându-i roșu) în inferioritate numerică.

După rezultatul de sâmbătă, FC Voluntari e pe primul loc în Seria 1, cu 63 de puncte, iar Academica e pe locul secund, cu 58. Oaspeții aveau nevoie de victorie pentru a se apropia de ilfoveni, pentru că îi suspectează pe aceștia de jocuri de culise și cred că o victorie etapa viitoare, la Pitești, când e programat returul Academia – Voluntari, nu va fi suficientă, deși până la final mai sunt cinci etape. Președintele argeșenilor, Dan Lăzărescu, a izbucnit după meci la „Sport Total FM”: „Nu-mi fac eu griji pentru meciul direct de săptămâna viitoare. Dar, veți vedea, în afară de partida următoare, Voluntari nu va mai pierde niciun punct până la final!”. Lăzărescu, el însuși fost arbitru internațional, a acuzat delegarea de către FRF, la acest derby al promovării, unei brigăzi fără experiență. „M-am săturat de experiențe! Vă spun că 90% din greșeli se fac din cauză că arbitrii n-au valoare!”, a mai acuzat Lăzărescu la același post de radio.

Evenimente halucinante și la SC Bacău – CFR Suceava. Cum s-a ajuns de la 3-0 la 4-3 din penalty, în ultima secundă

Tot sâmbătă și în aceeași serie, la meciul SC Bacău – Rapid CFR Suceava 4-3 s-au petrecut lucruri excepționale. Gazdele au condus cu 3-0 în minutul 17, oaspeții au egalat în minutul 90, iar în minutul 94 au avut o ocazie incredibilă de a înscrie golul cu numărul 4! Deși erau ultimele secunde de prelungiri, martorii oculari au avut impresia că ambele echipe se grăbesc foarte tare și, la faza imediat următoare, coordonatul sucevenilor, Daniel Bălan (fostul jucător stelist care a greșit decisiv la Middlesbrough la golul de 4-2 pentru englezi), venit în propriul careu, a făcut faultul pentru penalty-ul din care gazdele au înscris, practic în ultima secundă, golul de 4-3.
ProSport a scris în exclusivitate, la vremea respectivă, despre faptul că Rapid CFR Suceava este prima echipă din România anchetată, în totalitatea ei, pentru meciuri trucate, cazul fiind investigat de FRF. Conducerea clubului a depus, la rândul său, o sesizare la poliție, cerând să se declanșeze o anchetă asupra unor posibile blaturi la pariuri. În acest sezon, ambele partide Rapid CFR Suceava – ACS Berceni s-au încheiat identic, 3-2, după ce oaspeții au condus la pauză, de fiecare dată, cu 2-0.
La partida SC Bacău – CFR Suceava de sâmbătă, casa de pariuri Bet365 a oferit cota 81 pentru scorul corect 4-3.

Cu numai o zi în urmă, vineri, în Seria 3 din Liga 3, CS Ștefănești a condus cu 2-1 la pauză în partida cu Chindia Târgoviște, dar oaspeții au revenit furtunos în repriza secundă și au câștigat cu 4-2! Chindia (50 de puncte) luptă din greu cu CS Afumați (43 de puncte și un meci mai puțin disputat) pentru promovarea în Liga 2. Până la finalul campionatului mai sunt patru etape.

Federația Română de Fotbal, prin președintele Răzvan Burleanu și ofițerul de integritate Costin Negraru, a promis că va lupta pentru a scoate la lumină eventualele nereguli și aranjamente din fotbalul românesc, lansând chiar o aplicație online unde se pot face sesizări și reclamații. Până în momentul de față, războiul FRF cu corupția a avut zero victime, semn că fotbalul românesc este dincolo de orice suspiciune.

Amănunte despre partidele disputate în acest weekend în Liga 2 și Liga 3 găsiți pe liga2.prosport.ro.

Publicat: 02 05. 2015, 14:52
Actualizat: 02 05. 2015, 15:11