Scandalul facturilor antedatate de la AMFB ia amploare. „Lichidatorul va verifica dacă sunt legale și vor fi făcute plângeri penale dacă se vor găsi nereguli”. EXCLUSIV

Lichidatorul va verifica modul în care fosta conducere a AMFB a mai trimis după data de 26 septembrie facturi către cluburi pentru achitarea sumelor în luna respectivă, deși instanța decisese radierea forului condus de Marian Lumînare.

Scandalul facturilor trimise de vechea conducere a AMFB către cluburi s-ar putea să ia o turnură neplăcută pentru Marian Lumînare și Claudiu Baboia.

ProSport a aflat că Horia Manoliu a luat personal legătura cu lichidatorul, pentru a-i semnala acestuia faptul că vechea conducere a AMFB a trimis după data de 26 septembrie facturi antedatate către cluburi, pentru a înacsa unele plăți. În data zilei de 26 septembrie Instanța a anunțat printr-o decizie defintivă radierea AMFB.

Scandalul facturilor antedatate de la AMFB ia amploare. „Doamna lichidator m-a rugat să îi repet ce i-am zis că nu îi venea să creadă ceea ce a auzit de la mine!”

ProSport a luat legătura și cu Horia Manoliu, iar acesta ne-a confirmat discuția pe care a avut-o cu lichidatorul. „După data de 26 vechea conducere a AMFB mai avea dreptul doar să pregătească actele de predare către doamna lichidator. Însă, ei și-au continuat activitatea și au făcut unele încasări. Este interesat de verificat cum au trimis acele facturi, cele pe care nu mai aveau voie sub nicio formă să le trimită nimănui. Oare cum au incasat banii de la cluburile CSA Steaua, CS Dinamo unitățile cu profil sportiv, gen Eliade, etc, etc? Activitatea celor de la AMFB se terminase după decizia dată pe 26 septembrie. Domna lichidator m-a rugat să ii mai repet încă o dată ceea ce i-am spus. Nu îi venea să creadă că vechea conducere a mai pus mâna să emită factură de plată cuiva. Această faptă dacă se dovedește, după ce domana lichdator o să verifice, poate să fie și faptă de plângere penală.

Însă, doar lichidatorul poate să facă această plangere. După data de 26 septembrie cei din vechea conducere a AMFB trebuiau să își termine activitatea. Însă, dacă veți merge acum pe la AMFB o să vedeți că unii își cam desfășoară în continuare activitatea pe acolo. Dar, din informațiile mele se va cerceta fiecare ban care a fost încasat ulterior datei de 26 septembrie și în ce cont a intrat”, a încheiat Manoliu. ProSport a încercat să tot ia legătura cu fostul președinte al AMFB, dar Marian Lumînare nu ne-a mai răpuns la telefon apelurilor repetate începând cu data de 26 septembrie. Nici el, dar nici un alt membru din vechea conducere a AMFB.

 

Publicat: 14 10. 2024, 21:00
Actualizat: 14 10. 2024, 22:05