Scapă Rapid de depunctare? UPDATE Obed: „I-am anunțat pe cei de la FIFA că mi s-au virat banii”

UPDATE MIERCURI, 20:15 Rhema Obed a declarat pentru ProSport că în cursul acestei zile i-a informat pe oficialii Federației Internaționale de Fotbal (FIFA) că și-a primit cei aproape 57.000 de euro din partea fostului său club, Rapid. „I-am anunțat pe cei de la FIFA că mi s-au virat banii”, a spus pentru ProSport fostul junior de la Arsenal. După acest anunț, FIFA ar trebui să transmită Federației Române de Fotbal să nu mai pună în aplicare penalizarea cu șase puncte a grupării lui Dan Alexa.


Fotbalistul britanic Rhema Obed, cel la solicitarea căruia FIFA a decis sancționarea Rapidului cu 6 puncte în clasament, a confirmat marți, pentru ProSport, că giuleștenii s-au achitat de datorie. „Da, am primit banii de la Rapid! Încă n-am anunțat FIFA, dar voi confirma și acolo”, a declarat Obed.

Din acest moment, decizia depunctării ține de FIFA. Forul mondial a trimis pe 11 mai o somație la FRF prin care solicita ca Rapid să fie depunctată de urgență în clasament, la solicitarea jucătorului Obed. FIFA amenința FRF că, dacă nu aplică sancțiunea, va suporta consecințe care pot merge până la excluderea din competiții.

Rapid a convocat lunea trecută o Adunare a Creditorilor care a aprobat contractarea de urgență a unui împrumut de 56.155,29 euro. După cum a confirmat jucătorul pentru ProSport, plata s-a făcut azi.


ProSport a intrat în posesia documentului prin care era convocată Adunarea Creditorilor de la Rapid pentru a aproba împrumutul

Istoria unei datorii

Datoria către Obed datează din noiembrie 2014.


Prima somație a FIFA, trimisă la Rapid în 2014, obținută de ProSport și publicată în exclusivitate

Jucătorul a plecat de la echipă, a dat în judecată Rapidul la FIFA și a câștigat. Au urmat mai multe somații din partea forului mondial, dar și o suspendare a executării plății în octombrie 2015, după cum a explicat Violeta Moraru, patroana Rapidului, pentru ProSport. Ulterior, FIFA a revenit și, începând din ianuarie 2016, a trimis trei somații de plată. Ultimul termen a expirat în aprilie. Violeta Moraru a explicat, într-un interviu acordat ProSport, că Obed a avut un comportament duplicitar: „Acest jucător a negociat cu noi două săptămâni, până pe 1 mai. În fiecare zi spunând că vrea niște beneficii în plus. De fiecare dată când se rezolva cu aprobare, cu comitet, cu judiciar, cu… Deci de fiecare dată când veneam cu actul în varianta propusă de el, jucătorul spunea că «m-am răzgândit, mai vreau altceva». În final a refuzat să semneze acel acord. Și, de fapt, ulterior am aflat că el negocia cu noi, dar deja din data de 27 aprilie a trimis către FIFA notificare de sancționare. De fapt, nu știu… A fost foarte straniu. Care a fost sensul să negocieze, ca în final tot ce a obținut să zică că nu, nu mai vrea, nu-l mai interesează? Nu știu, foarte straniu și cazul acesta. Foarte straniu că noi nu am fost informați în privința acestei hotărâri, n-am avut dreptul să o contestăm. Nu știu cum s-a întâmplat. E un caz miraculos pentru noi”.

Jucătorul, în schimb, a declarat altceva pentru ProSport: „Sunt câteva minciuni acolo!”.

FRF și LPF au sprijinit Rapidul


FIFA a somat FRF să depuncteze Rapid, sub amenințarea suspendării din toate competițiile. Federația a „blocat” decizia FIFA timp de două săptămâni pentru a acorda clubului un nou răgaz. Documentul cu ultimatumul FIFA a fost publicat, de asemenea, în exclusivitate de ProSport

Specialiștii în regulamente internaționale consultați de ProSport au afirmat, fără excepție, că decizia Comisiei de Disciplină a FIFA nu mai poate fi întoarsă deoarece este executorie. Mircea Sandu, fost președinte al FRF, a menționat că plata va scuti clubul doar de sancțiunile ulterioare, însă depunctarea nu mai poate fi oprită.
Pe de altă parte, Violeta Moraru și-a exprimat speranța că va reuși să anuleze sentința FIFA. FRF și LPF au sprijinit Rapidul în acest demers, iar Dinu Gheorghe, directorul executiv al clubului, a anunțat că „nu am nicio emoție”.

În acest moment, FRF așteaptă noi instrucțiuni de la FIFA.

Publicat: 25 05. 2016, 20:24
Actualizat: 25 05. 2016, 20:56